Data publicării:

Japonia, taifun. Aeroportul din Osaka, redeschis parţial

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp

Aeroportul Kansai (Osaka, vest), afectat la începutul acestei săptămâni de trecerea taifunului Jebi prin Japonia, va fi redeschis parţial vineri, au anunţat joi autorităţile.

'Zborurile interne vor fi reluate mâine (vineri), iar zborurile internaţionale vor fi reluate de îndată ce vor fi finalizate pregătirile', a declarat în cadrul unei informări de presă Yoshihide Suga, purtător de cuvânt al Guvernului. Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte circa 600 au fost rănite în Japonia după trecerea taifunului Jebi, cea mai puternică furtună care a lovit această ţară în ultimii 25 de ani. Regiunea Osaka a fost cea mai grav afectată. Sute de case au fost distruse total sau parţial, mai mulţi stâlpi, copaci, dar şi macarale s-au prăbuşit, unele acoperişuri au fost luate de vânt - cum a fost cazul în gara Kyoto - iar numeroase vehicule au fost avariate. Taifunul Jebi a provocat haos şi pe Aeroportul Internaţional Kansai (Kix).

Zeci de mii de pasageri, blocați

Situat pe malul mării pe o insulă artificială din largul oraşului Osaka, aeroportul Kansai a fost inundat şi închis, circa 7.800 de pasageri şi sute de angajaţi rămânând blocaţi în interiorul clădirii după ce podul care leagă zona de continent a fost avariat de un petrolier încastrat accidental în parapet din cauza vremii nefavorabile. Persoanele rămase în aeroport au petrecut noaptea în terminale, fără electricitate sau aer condiţionat, conform declaraţiilor difuzate de postul de televiziune NHK. 'Marea problemă cu care ne confruntăm este garantarea unui acces facil pe insulă', a explicat Yoshiyuki Yamaya, director executiv al Aeroporturilor Kansai, prezent la o conferinţă de presă alături de omologul său francez Emmanuel Menanteau. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel