Data publicării:

Japonia Summit G20. Măsuri extreme de securitate

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Compania feroviară West Japan Railway va suspenda, din motive de securitate, folosirea pubelelor şi seifurilor de bagaje de la toate gările din prefectura Osaka şi din alte gări aflate în apropiere, în perioada summitului G20 care are loc la sfârşitul lui iunie, relatează luni agenţia Kyodo.

Pentru a preveni folosirea pubelelor şi a seifurilor pentru comiterea de atacuri teroriste, compania le va închide timp de şase zile, începând din 24 iunie.

Summitul G20 are loc pe 28 şi 29 iunie la Osaka, în prezenţa preşedinţilor american, Donald Trump, chinez, Xi Jinping, şi rus, Vladimir Putin, între alţi lideri.

Vor lua măsuri similare de securitate şi alţi operatori de cale ferată din regiune, iar poliţia a anunţat la rândul său că va impune restricţii drastice de circulaţie.

G20, grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente, regrupează state care generează 85% din activitatea economică a lumii şi aproape două treimi din populaţia planetei. G20 reuneşte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, SUA, Turcia şi statele Uniunii Europene (UE).

Summitul de la Osaka va fi primul al grupului organizat în Japonia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel