Data publicării:
Japonia: Dezastrul de la Fukushima a fost cauzat de o eroare umană
Japonia: dezastrul de la Fukushima a fost cauzat de o eroare umană
Într-un raport publicat recent de o comisie parlamentară s-a ajuns la concluzia că evenimentele de la Fukushima reprezintă un "dezastru provocat de om". "Guvernului, autorităților și companiei naționale de electricitate le-au lipsit simțul responsabilității de a proteja viețile oamenilor", a declarat joi un purtător de cuvânt al comisiei.
Centrala nucleară a fost grav afectată după cutremurul puternic din martie 2011 și tsunamiul rezultat a provocat stricăciuni serioase sistemului de răcire a reactoarelor. Concluziile publicate în raport spun altceva și pun la îndoială capacitatea centralei de a face față unui cutremur atât de puternic. Deși în ancheta publicată inițial de TEPCO, compania națională de electricitate, se spunea că proporțiile cutremurului de anul trecut nu puteau fi prevăzute de nimeni, raportul comisiei parlamentare arată că autoritățile nipone au ignorat în mod deliberat pericolele și nu au luat măsurile de siguranță necesare.Raportul mai spune de asemenea că dezastrul ar fi fost și mai mare dacă angajații ar fi fost evacuați și nu ar fi fost lăsați să gestioneze situația de criză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News