Până sâmbătă dimineaţă a fost consemnat decesul a patru persoane, iar alte două erau date dispărute în prefectura Chiba, la est de Tokyo, a anunţat postul public NHK.
Mai multe alunecări de teren s-au produs în zonele îmbibate cu apă din regiune, inundate de a treia furtună din ultimele şase săptămâni, iar în unele locuri a plouat în jumătate de zi cât într-o lună.
Ordine de evacuare şi atenţionări au fost emise în mare parte din nordul ţării afectat de luna trecută de două taifunuri.
În oraşul Ushiku din Chiba au căzut 283,5 milimetri de precipitaţii în 12 ore.
Autorităţile au avertizat cu privire la riscul de alunecări de teren şi inundaţii, în special în regiunile afectate de ruperi de diguri care nu au fost încă reparate după ce taifunul Hagibis s-a dezlănţuit în centrul şi estul Japoniei.
82 de persoane au decedat în urma trecerii taifunului Hagibis, iar peste 300 au fost rănite.
Au trecut două săptămâni de la dezastrul cauzat de Taifunul 19 (Hagibis), iar ploaia a continuat să cadă intermitent, aşa că populaţia trebuie să îşi ia măsurile de precauţie necesare, a scris premierul Shinzo Abe într-un mesaj publicat pe Tweeter.
Ordine de evacuare au fost emise pentru cel puţin 80.000 de persoane din Chiba. Circulaţia majorităţii trenurilor a fost suspendată, mulţi călători rămânând blocaţi în gări, a notat NHK.
Mare parte din prefectură este afectată de pene de curent, în unele cazuri de câteva săptămâni, în urma taifunului Faxai din septembrie şi apoi a taifunului Hagibis.
Autorităţile guvernamentale au solicitat unui număr de 340.205 persoane din prefectura Fukushima să evacueze locuinţele din cauza riscului ridicat de alunecări de teren.
Furtuna tropicală Bualoi, care a afectat joi insulele Bonin (Ogasawara) din sud cu puterea unui taifun, se îndreaptă spre Oceanul Pacific, iar meteorologii prognozează că intensitatea sa va scădea în a doua parte a zilei de vineri până la nivel de depresiune tropicală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții