Jandarmul care a căzut de pe cal de 1 Decembrie este cercetat de procurorii militari, potrivit unor surse din anchetă citate de ȘtirileProTV. Incidentul a fost surprins de un bucureștean, de Ziua Națională, în zona Piața Presei Libere. În imaginile video care au devenit virale pe rețelele de socializare foarte rapid se vedea cum bărbatul a căzut de pe calul pe care încerca să-l încalece. Ba mai mult, jandarmul era să fie rănit de animal.
Acum bărbatul ar fi cercetat, iar în sesizare ar fi menționată o pretinsă "neglijență în serviciu” pentru că “ar fi părăsit neregulamentar calul”!
Ce a transmis Jandarmeria Română
Jandarmeria Română a reacționat atunci printr-un comunicat în care precizează că ”a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară prealabilă”.
„În legătură cu imaginile apărute în mediul online, în care un jandarm a fost surprins într-o situație reprobabilă, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:
Incidentul a avut loc în data de 1 decembrie a.c., în zona Pieței Presei Libere. Bărbatul în cauză este angajat al unității noastre. La intrarea în serviciu, acesta, împreună cu toți ceilalți colegi, au fost verificați de șeful nemijlocit, nefiind constatate situații care să împiedice executarea serviciului.
Pentru evitarea unor astfel de situații viitoare, a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară prealabilă, în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun. Jandarmeria Capitalei dezaprobă cu fermitate un astfel de comportament individual izolat, care aduce atingere onoarei şi demnităţii militare.
Ca de fiecare dată, instituția noastră se delimitează de orice formă de toleranță asupra încălcării legilor și a regulamentelor militare după care funcționează. Reiterăm faptul că nu vom tolera nicio formă de abatere de la principiile solide pe care este clădită instituția noastră și vom comunica, în continuare, cu celeritate, concluziile verificărilor pe care le-am demarat.
Vă asigurăm că Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București își desfășoară activitatea în interesul cetățenilor, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii.“, a transmis Jandarmeria Română. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Mișcarea care va reduce drastic numărul de cancere în România. Ce e Programul Horizon. Aflăm totul de la europarlamentarii Dreapta Unită
- BANCUL ZILEI: Bulă, test la școală
- Programul garanție-returnare: Modificare pentru când aparatele de reciclare nu funcționează. Ministrul Fechet: Magazinul, obligat să le preia manual
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- 97% din deșeurile din România sunt de proveniență industrială. Adevărul care doare: De aici luăm infringement-uri
- Detalii din culisele filmului Kingdom of Judas, prima producţie românească vorbită în limba engleză
- Lazea (BNR) spune că nivelul de trai din România nu mai crește. Ciuvică: Bate și el câmpii