Data publicării:
Jandarmii, în curtea familiei Melencu. Val Vâlcu a răbufnit: Va produce REVOLTĂ în țară! E prea mult ca să fie o simplă GAFĂ
DIICOT pune în executare un mandat de aducere pe numele mamei Luizei Melencu. Jandarmii au intrat în curtea familiei Melencu. Mama fetei refuză să meargă la DIICOT Craiova pentru a da probe biologice în scopul confruntării cu probele ADN ale oaselor din lizieră, la un laborator din SUA, al FBI.
”E revoltător și va distruge în plus imaginea Jandarmeriei în plus față de 10 august, chiar dacă jandarmii s-au comportat mai bine decât polițistul, care a venit îmbrăcat în civil, cu tricou, în loc de uniforma de polițist, într-o activitate legată de muncă, oficială. Ideea de a trimite jandarmii să ridice victima va produce revoltă în țară. Este o imixtiune a procuraturii în alegeri. Asta va revolta lumea. Se creează un incident care poate mobiliza emoțional public în preajma campaniei electorale. Nimic nu justifică. Dacă nu este criminală mama Luizei Melencu, nu are nicio justificare s-o aduci cu mascații. Va stârni o revoltă în rândul oamenilor obișnuiți, simpli, care văd nedreptarea” este semnalul transmis de Val Vâlcu.
Jurnalistul a amintit cazul lui Gigi Becali, care a schimbat scorul alegerilor europarlamentare: ”Momentul ”Becali- în pușcărie, hoții- liberi” a dus la modificarea rezultatului la europarlamentare, când Becali a dus PRM în Parlamentul European. Lumea sesiza nedreptarea: păgubitul era în arest și hoții erau liberi.”
Revenind la cazul familiei Melencu, jurnalistul Val Vâlcu întreabă ”De ce n-am văzut aceeași promptitudine în cazul procurorului care a ținut dosarul dispariției Luizei Melencu din aprilie, lui nu i-au trimis mandat? Nici procurorului Popescu! Nici polițistului Pistol! E o aberație. Ce o să facă? O leagă de masă și-l recoltează probe biologice cu forța?”.
”Prea mult să fie o gafă!”
”E prea mult ca să fie o gafă! Nu pot să cred că n-au intuit revolta pe care o stârnesc aceste acțiuni în rândul oamenilor obișnuiți. Să te duci să-i dai mamei amendă de 5.000 de lei pragul maxim, să trimiți poliția și jandarmeria poate stârni o revoltă generală care poate impacta rezultatul alegerilor. Nimic nu justifică! E o gafă prea mare de imagine ca să putem crede că a fost făcută din prostie! Putem crede că planul a fost de a produce o nouă lebădă neagră” a declarat Val Vâlcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News