Data publicării:
Jandarmii, în curtea familiei Melencu. Tonel Pop: S-a pus un scenariu la mijloc! Au fost activaţi toţi băieţii din presă
Avocatul Tonel Pop a explicat motivul pentru care nu poate fi alături de familia Melencu, în aceste momente, după ce jandarmii au intrat în curtea lor.
"Mie îmi pare rău că nu pot fi lângă clienţii mei, este o chestiune şi de distanţă foarte mare şi nu aş avea când să ajung, pe de-o parte. Pe de altă parte s-a pus un scenariu la mijloc în care văzând poziţia în care a ajuns Parchetul să fie privit, se încearcă o capcanare a mea să fiu adus în zonă, apoi să se spună că eu i-am influenţat cu ceva. Am fost avertizat că dacă mă voi apropia de aceşti oameni mi se va face un dosar penal.
Au fost activaţi toţi băieţii din presă pentru a face un curent de opinie împotriva mea. Am fost avertizat să fiu rezervat că altfel mi se întinde o capcană şi mie. Presa este activată cu acest mesaj, acest ordin de a se încerca să se sugereze că eu ar trebui să rezolv problema, că eu l-aş fi pus pe bunic să facă nu ştiu ce. Eu am încercat să nu iau legătura cu dânşii (..). Nu pot să-i ajut pe aceşti oameni, am fost pus la zid, avertizat cu dosare penale", a declarat Tonel Pop, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News