Data publicării:
Jandarmii,reacție după ce pelerini din alte localități s-au închinat la racla cu moaștele Sf. Parascheva: Mulţumim tuturor!
Miercuri, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, protestatarii au fost lăsați să treacă pe la racla cu moaştele sfinte, în ciuda deciziei CNSU. Ce spun jandarmii.
După ce sute de pelerini din alte localităţi trecuseră pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, miercuri, în jurul orei 20.00, reprezentanţii Jandarmeriei au venit cu un punct de vedere oficial.
"Apreciem că prin modul cum a fost gestionată situaţia de către forţele de ordine s-a evitat o escaladare a violenţei care ar fi pus într-un con de umbră această mare sărbătoare religioasă creştină. Toate măsurile luate azi (n.red. – miercuri, 14 octombrie) şi în zilele premergătoare pelerinajului au avut ca unic scop prevenirea răspândirii virusului. Mulţumim tuturor pelerinilor care au respectat măsurile de protecţie sanitară, dar nu puteam rămâne pasivi faţă de cei care puneau în pericol siguranţa celorlalte persoane prezente", a declarat Alexandru Mormenchi, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, scrie adevarul.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News