Data actualizării:
Data publicării:

Jandarmeria Română, mesaj pentru protestatarii din București. A fost depăşit numărul maxim de participanţi

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Palatul Victoria - foto ilustrativ
Palatul Victoria - foto ilustrativ

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a vorbit despre protestele masive de sâmbătă, 20 martie, cu peste o mie de participanți.

„Colegii mei sunt în dispozitiv în acest moment, relaționează permanent atât cu organizatorii celor două manifestații publice, cât și cu ceilalți participanți. Le fac recomandările necesare, le transmit prevederile legale, le aduc la cunoștință faptul că, în situația încălcării acestor norme prevăzute de lege, vor exista fără doar și poate și măsuri coercitive de sancționare.

Până în prezent, având în vedere că a fost depășit numărul maxim de participanți (n.r., 100), organizatorii vor fi cei care vor primi aceste sancțiuni. Foarte important pentru noi, e o activitate preventivă pe care o desfășurăm, în sensul în care ne dorim ca pe timpul desfășurării acestei manifestații publice să nu fie înregistrate incidente, conflicte sau alte situații care ar putea afecta siguranța cetățenilor, atât a participanților, cât și a celorlalte persoane”, a transmis purtătorul de cuvânt.

Acesta nu a putut da numele organizatorilor fiindcă manifestațiile sunt asumate de persoane fizice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel