Jade Kover, o elevă în vârstă de 9 ani din Oradea, a surprins atât juriul, cât și publicul, cu dans fenomenal la Românii au Talent. Micuța concurentă a mărturisit că pasiunea ei este dansul și a fost foarte fericită să afle părerile juraților.
Jade Kover a trecut în etapa următoare, jurații oferindu-i patru de „Da”. Aceștia au fost surprinși de perfecțiunea momentului.
„Sunt impresionat ca de fiecare dată când văd copii care reușesc performanțe de genul ăsta la vârste atât de fragede. Încerc să-mi amintesc ce făceam eu la 9 ani și e o diferență ca de la cer la pământ între abilitățile pe care le aveam eu la 9 ani și spectacolul pe care cred că puteam să-l fac la 9 ani și ce am văzut aici. Mă gândesc că e multă muncă în spate de la o vârstă extrem de fragedă. Sper din tot sufletul că tu în timpul liber te joci din plin.”, a spus Andi Moisescu.
„Pentru mine e clar că ești foarte talentată atât pe dans, cât și pe actorie. În schimb, să știi că vei convinge mai ușor dacă o să mergi pe o improvizație, pe un dans, pe un moment mai aproape de vârsta ta de copil. Asta este o părere personală care nu are nicio legătură cu valoarea momentului tău.”, a spus Dragoș Bucur.
„Mie mi-a plăcut foarte mult momentul tău și eu cred că tu ai și improvizat astăzi. Mie așa mi s-a părut. Mi s-a părut că ai trăit momentul și te-ai gândit la elementele de dans pe loc și pe unele dintre ele le-ai făcut aici. Deci faci și ceea ce simți. Nu vreau să-l contrazic pe Dragoș, dar mie mi se pare un talent să poți să exprimi emoții care sunt greu de exprimat de un copil de 9 ani. Ce am văzut în seara asta a fost perfect.”, a spus Mihai Bobonete.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- 170 de zimbri din România pot absorbi CO2-ul produs de 2 milioane de mașini - Articol The Guardian
- „Stăpânul inelelor“ se întoarce. Primele imagini din noul sezon cu Sauron, Galadriel și Celebrimbor / video
- UPDATE: Atacatorul ar fi membru al unei grupări paramilitare pro-ruse / Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat
- Antena 3 CNN, imagini cu Ludovic Orban, dansând la o petrecere cu vrăjitoarea Sidonia și clanul Fabian. „M-am rugat plângând / Să nu mă părăsești nicicând”
- Roșiile cu brânză, ”meniul de vară” al românilor. Mihaela Bilic: N-ai ce să greșești
- Istoricul Mihail Dobre: De ce ar trebui să doneze România sistemul PATRIOT și nu Spania sau Germania / video
- Ce este, cu adevărat, tragic în crima din Crângași. Concluziile psihologului Radu Leca
- Marea Finală Chefi la cuțite 2024. Câștigător sezon 13
- Denise Rifai a dezvăluit salariul ei
- Scenariu-negru pentru Firea. A spus-o direct: din 10 iunie, pensionară