Jacinda Ardern a făcut acest anunţ surpriză în cadrul primei sale conferinţe de presă din 2023.
"Ştiu ce presupune această funcţie şi ştiu că nu mai am suficient în rezervor. Este atât de simplu", a spus ea."Dăm tot ce putem atât timp cât putem şi apoi vine vremea. Şi pentru mine a venit", a adăugat Jacinda Ardern.
"Pur şi simplu nu am suficientă energie pentru încă patru ani", a declarat ea, conform AFP.
Demisia ei va intra în vigoare odată cu numirea unui nou premier.
Sâmbătă va avea loc un vot în cadrul grupului parlamentar pentru alegerea unui nou lider al Partidului Laburist.
Aleasă prim-ministru în 2017, la 37 de ani, Jacinda Ardern este una dintre cele mai tinere femei şef de guvern din lume şi a doua care a devenit mamă în perioada exercitării acestei funcţii.
Ardern a anunţat, de asemenea, că alegerile din acest an vor avea loc pe 14 octombrie.
Prim-ministrul Noii Zeelande nu intenţionează să candideze."Deşi nu voi participa la alegeri, ştiu că problemele cu impactul cel mai mare asupra neozeelandezilor vor rămâne în centrul atenţiei guvernului în acest an până la alegeri", a spus ea în declaraţiile de presă televizate, citate de Reuters. Ardern şi-a exprimat, de asemenea, încrederea că Partidul Laburist va câştiga alegerile, scrie Agerpres.
Declaraţiile în care Ardem îl făcea pe un deputat din opoziţie "tâmpit", vândute la licitaţie
Vânzarea la licitaţie a unei transcrieri parlamentare în care şefa guvernului neozeelandez Jacinda Ardern îl califică pe un deputat al opoziţiei drept "tâmpit arogant" a adus 59.400 de euro unei acţiuni caritabile, informează AFP.
"Nu pot să spun că mă aşteptam la asta", a postat Jacinda Ardern pe reţelele sociale cu privire la acest "pas greşit" care în final a permis colectarea a 100.100 de dolari neozeelandezi (59.400) pentru Fundaţia împotriva cancerului de prostată din Noua Zeelandă.
La mijlocul lunii decembrie, un microfon din parlament a captat aceste cuvinte ale premierului care se întorcea la locul său, excedată de un schimb verbal tensionat cu liderul partidului dreptei liberale ACT, David Seymour, un opozant.
Acesta din urmă i-a cerut atunci preşedintelui parlamentului ca Jacinda Ardern să-i prezinte scuze, ceea ce a generat transcrierea acestor cuvinte injurioase în procesul-verbal al sesiunii parlamentare.
După aceasta, Seymour a avut ideea de a folosi acest diferend pentru a susţine o cauză bună. El i-a propus Jacindei Ardern să cosemneze această transcriere şi să o vândă la licitaţie, ceea ce Ardern a acceptat imediat.
"Rezultatul este mai bun decât cel la care puteam visa", a reacţionat deputatul într-un comunicat, la finalul licitaţiei.
La rândul său, Jacinda Ardern a mulţumit "tuturor celor care au licitat" şi a salutat "spiritul" lui David Seymour, compliment pe care acesta din urmă i l-a întors. "Am fost uimit de amabilitatea ofertanţilor care i-au ajutat pe tâmpiţii din lumea întreagă cu generozitatea lor", a glumit el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii
- Soarele, sextil cu Saturn. Zodia care trebuie să aibă grijă cu ceea ce-i cere partenerului
- Cum a condiționat Regele Charles venirea în România după Revoluție. Emil Constantinescu i-a îndeplinit dorința