iUmor. Delia, despre Bendeac și Cheloo: “Cred că ne-am maturizat”
După filmările audițiilor pentru cel de-al șaptelea sezon iUmor, emisiune ce va avea premiera pe 13 septembrie, de la 20:00 la Antena 1, Delia a tras concluziile și știe ce s-a schimbat încă de la primul sezon de filmări până acum.
Jurații au trecut în fiecare sezon prin diferite stări şi emoții, iar Delia vorbește deschis despre relația dintre ea, Mihai Bendeac și Cheloo pe platourile de filmare.
"Mihai Bendeac și Cheloo sunt foarte cuminți, drăgălași. Față de primul sezon de iUmor pentru care am filmat împreună cred că acum sunt mai puține certuri între noi, cred că ne-am maturizat într-un final cu toții în sezonul şapte", a declarat Delia, jurata iUmor.
Premiera: pe 13 septembrie 2019
Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaptelea sezon "iUmor", care va avea premiera pe 13 septembrie, de 20:00, la Antena 1 căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două "Thumbs up" vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News