iUmor. Bogdan Călin a fost favoritul publicului în ultima ediție de audiții
Bogdan Călin a venit la iUmor cu o serie de glume scrise de el, pe care le postează pe contul său de Instagram.
Concurentul a câștigat ediția 11, ultima de audiții la iUmor și va urca pe scena iUmor alături de ceilalți 10 câștigători de până acum: Mukinka, Dan Țuțu, Silviu Gherman, Mario Lopez, George Țintă, Alex Șerban, Trupa Ha-Rap, Adrian și Andrei, Eduard și Bianca și Cristian DeNis.
Mihai Bendeac i-a provocat pe Delia și Cheloo să încerce să nu râdă la glumele făcute de Bogdan Călin, iar el a fost primul care a cedat. Cheloo nu a fost impresionat de jocul de cuvinte pe care concurentul îl realizează în glumele sale, așa că juratul nu i-a acordat votul său. Mihai Bendeac a fost cel care s-a distrat copios la numărul lui Bogdan Călin: "Mă gândeam cum ar fi fost să folosesc glumele de genul acesta pentru personajul meu Roby Roberto din Băieți de oraș".
Pe 29 noiembrie, la iUmor, românii vor putea urmări o ediție specială cu momente în care mai multe vedete, printre care Maia Morgenstern, Dan Bittman, Gina Pistol și mulți alții, vor urca pe scenă și îi vor ironiza fără rețineri pe cei trei jurați, dar și pe prezentatorii show-ului. Pentru prima oară în cele șapte sezoane de iUmor, show-ul va avea și o semifinală în care vor participa cei care au primit cele mai multe voturi în aplicația iUmor, dar nu au reușit să se claseze pe primul loc în preferințele publicului.
Câștigătorul semifinalei, care va avea loc pe 6 decembrie, se va alătura celor 11 finaliști în lupta pentru marele premiu în valoare de 20.000 euro din data de 13 decembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News