Iuliana Tudor a povestit că a vrut să demisioneze de la TVR.

Invitată în podcastul Avangarda cu Ionuț Vulpescu, vedeta populară a spus că și-a scris demisia de 7-8 ori.

Iată dialogul dintre cei doi:

Când era Iuliana Tudor cât pe ce să renunțe la televiziune? „Mi-am scris şi demisia de vreo, nu ştiu, 7-8 ori”

I.V.: 10 ani de Vedetă populară şi 25 de ani de televiziune. E un an important. Aniversar. 

I.T.: Da, da. Este un an important şi mă gândeam că nu ştiu când au trecut. Şi e atât de frumoasă meseria asta.

I.V.: Nu te-ai gândit niciodată să renunți? 

I.T.: Oh, da, mi-am scris şi demisia de vreo, nu ştiu, 7-8 ori, cred. 

I.V.: Motivele fiind diferite sau aceleași? 

I.T.: Motivele sunt aceleaşi. De regulă când nu am simţit că sunt înţeleasă exact cu ceea ce vreau să fac şi nu am fost susţinută. Când nu primeşti susţinere, atunci e un pic mai greu. Şi când atitudini personale sunt transferate în zona profesională, atunci nu mai e regulă. 

Ce înseamnă să lucrezi în TVR? Iuliana Tudor: „Noi suntem acolo pe bani publici. Eu sunt angajata unui patron. Patronul meu este poporul român.”

I.V.: Obiectivismul, tradiţional românesc, idiosincraziile specifice. 

I.T.: Exact! Pentru că eu am fost învăţată că emisiunea este pe primul plan. Indiferent ce am avut eu înainte, indiferent ce conflicte am, cu indiferent cine. Emisiunea este pe primul plan, pentru că telespectatorul este cel care merită respect. Noi suntem acolo pe bani publici. Eu sunt angajata unui patron. Patronul meu este poporul român. 

Iuliana Tudor despre Calea Doboranților, singura care a dus-o aproape de televizarea muzicii folclorice: „E o lume curată. Şi lumea asta mie îmi place”

I.V.: Calea Dorobanţilor e calea ta esențială profesional, vorbind? 

I.T.: Ce frumos! Cred că este calea muzicii acesteia. Calea lumii acesteia. Care e o lume de poveste. E foarte frumoasă. E o lume curată. E o lume care conservă un anume tipar de gândire. Un anume fel de a fi cu decenţă, cu măsură, cu echilibru, cu raportare la credință, cu cum să spun, aplicare pentru tot ce înseamnă mediul familial. Familia în sine, ca valoare fundamentală. Şi lumea asta mie îmi place. 

Cât costă fericirea pentru Iuliana Tudor? „Nu costă nimic. Cred foarte tare că viaţa trăită în firesc e cea care ne face fericită”

I.V.: Vatra, de altă dată. 

I.T.: Şi este despre normalitate. Vorbeam înainte de a începe înregistrarea. Cred foarte tare că viaţa trăită în firesc e cea care ne face fericită. Şi nu costă nimic.

I.V.: M-ai întrebat de carte. Unul dintre argumentele tari ale cărţii este că e o pledoarie pentru firesc, pentru normalitate. Asta apare în toate. În întâlniri, în poveştile despre bunici, despre părinţi, despre prieteni. Momentele grele care sunt descrise în carte şi să trăieşti cumva normal şi firesc. Asta mi se pare o linie așa, directoare, a cărţii.

I.T.: Pentru că aşa sunt eu. 

I.V.: Fericirea nu costă nimic? 

I.T.: Ea costă, dar ce ne face cu adevărat fericiţi, nu costă. Cineva spunea despre costul pe care îl plătim ca să ajungem la fericire. A, se întâmplă şi asta în viaţă. Dar eu vorbesc prin acest titlu despre ceea ce înseamnă toată povestea mea. În primul rând, oamenii. Oamenii de lângă noi. Nu costă nimic să întreții o relație, de orice tip este ea, bazată pe iubire. În primul rând. Dacă pornim orice gând, orice gând față de oricine cu iubire, pălesc toate celelalte. Nu-ți mai vine așa de simplu să dai frâul liber umanului care zice, bă, da, stai puțin că nu poți să-l iubești chiar așa, pe toată lumea. Eu cred că da, eu cred că se poate. Și am trecut de-a lungul acestei vieți peste foarte multe lucruri care au venit către mine ca avalanșe de rău, să spunem, da? Dar dacă le privești cu detașare și ajungi la un nivel de înțelegere care să-ți permită să spui stop oricărei reacții, aici e problema, fondul reactiv al omului.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News