Port Valoare și Splendoare este primul proiect de acest gen al Iulianei Tudor. Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, instituție publică aflată în subordinea Primăriei Municipiului București, în colaborare cu Premium Agency și Televiziunea Română, lansează în premieră și în exclusivitate, marți, pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, pe postul TVR 1, de la ora 16:30,prima producție documentară despre IA românească – proiectul „Port, Valoare și Splendoare”.
Proiectul „Port, Valoare și Splendoare ”prezintă publicului 5 episoade, difuzate începând din 1 decembrie, în fiecare duminică,prin intermediul cărora promovează cămașa tradițională românească. IA poate fi descoperită, astfel, de la creație anonimă la simbol național, de la veșmânt până la semnificațiile lui, de la operă de artă până la produsul de serie. Conceptul acestui film-premieră în România aparține Iulianei Tudor, prezentator și realizator, cu o carieră de peste 20 de ani în televiziune.
Proiectul își propune să exprime spiritul acestei țări, prin bogăția și semnificația ritualurilor conținute în procesul de realizare a iei, din fazele inițiale, până la finalizare,aducând, totodată, în atenția tuturor unul dintre cele mai valoroase elemente de identitate ale românilor.
IA românească a parcurs secole și a rămas extrem de vie în conștiința comunității, adaptându-se tuturor transformărilor sociale, istorice și tehnologice cunoscute de oameni de-a lungul timpului. În acest context, proiectul dorește să restituie publicului valorile pe care IA le cuprinde și pe care le conservă, pornind de la rădăcinile trecutului și adaptându-le provocărilor prezentului.
O miză esențială a filmului este componenta educativă: generațiile prezente,dar și cele viitoare au dreptul să (re)descopere splendoarea iei românești și bucuria pe care această piesă vestimentară o oferă odată purtată, precum și profundele semnificații ce-i scriu povestea.
Astfel, dincolo de frumusețea veșmântului, IA va releva publicului valorile pur românești concentrate în simbolurile sale. „Prin acest proiect am recreat IA care l-a inspirat pe Matisse atunci când a pictat La Blouse Roumaine. Port, Valoare și Splendoare este un film despre cămașa tradițională românească prin intermediul căruia înțelegem care este povestea cămășiinoastre, de unde vine, cine sunt creatoarele fiecărui semn cusut și care este alfabetul așezat pe ie.
Un film care ne readuce aproapede simplitate, de ceea ce contează cu adevărat pentru fiecare dintre noi, de valorile și splendorile românești.” – Iuliana Tudor Detalii pe: https://www.facebook.com/creartpmb/, potrivit unui comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Informație ”șocantă” despre relația Iohannis - Erdogan, dezvăluită de Ponta. De câte ori a fost președintele la Ankara ca să-l susțină Turcia la NATO
- Registrul Național de Implant Cohlear, o prioritate națională
- România, în lipsa unui brand internațional, devine țara „De ce nu?” pentru turiștii străini. Expert în turism, explicație
- Titi Aur spune adevărul despre „șmecherii” care merg în urma ambulanțelor. „Cei care au făcut loc vor fi frustrați și nu vor mai face data viitoare”