Iulia Scântei, cercetată. Alina Gorghiu, reacție
Alina Gorghiu, fostul președinte al PNL, a declarat miercuri că în cazul senatoarei Iulianei Scântei a existat o adeziune de membru în momentul candidaturii la alegerile parlamentare.
Precizarea a fost făcută în contextul în care, duminică, liberalul Dragomir Tomaşeschi, fost prefect al Iaşiului, a anunţat că a reclamat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie nereguli în ceea ce priveşte statutul de membru PNL al senatoarei Iuliana Scântei.
"Nimeni nu poate candida în numele unui partid fără să fie membru. Evident că a existat o adeziune de membru a fiecăruia care a candidat în numele PNL. Verificarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege nu o face doar Departamentul electoral al PNL înainte să aducă preşedintelui la semnat dosarul de candidatură. Şi eu, şi Daniel Buda am semnat atunci toate candidaturile venite din partea judeţelor. (...) Există o verificare, o cenzură făcută de biroul electoral de circumscripţie, ulterior, după ce s-au definitivat alegerile şi sunt rezultatele validate, se mai face o verificare de Comisia de validare a mandatelor din cadrul Parlamentului. Nu se pune problema să nu fi existat această calitate de membru", a explicat Gorghiu la Parlament.
Ea a susţinut că este bine că există vigilenţă în PNL.
"Nu este niciun fel de problemă că un membru al partidului a făcut contestaţie, e acelaşi membru care invariabil face contestaţii, critică o conducere sau alta. E acelaşi membru care a candidat acum la alegerile judeţene şi a luat patru voturi, cu tot cu votul dânsului. Este un membru care îşi face datoria şi contestă orice în interiorul PNL, ceea ce nu este o problemă. Este bine să avem vigilenţă în interior. Că există o plângere, acest lucru presupune că se face şi o cercetare, este foarte bine că ea se face. Vom vedea concluziile şi am convingerea că vom lămuri situaţia foarte serios. (...) Nu ţine de competenţa mea ce se întâmplă în această cercetare. Este foarte bine să se verifice, să se ajungă la concluziile corecte", a afirmat Gorghiu.
Tot duminică, Dragomir Tomaşeschi a prezentat o adresă semnată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă judecătoria Iaşi în care se menţionează că, în urma sesizării făcute, Poliţia Municipiului Iaşi a demarat cercetările pe numele fostului preşedinte PNL Teofil Bălteanu pentru uz de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
"Am depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi pe numele domnului Teofil Bălteanu, pentru falsul şi uzul de fals pe care consider că l-a făcut la candidatura doamnei senator Iuliana Scântei. În opinia mea, ocupă ilegal poziţia de senator. Ea nu a devenit membru al PNL, are o simplă cerere de adeziune. Îl acuz pe domnul Bălteanu că a falsificat o decizie a unui Birou Judeţean, din 21 octombrie 2016, care nu a fost discutată în şedinţă şi care a fost folosită la Biroul Electoral Judeţean o dată cu depunerea candidaturilor la alegerile parlamentare de anul trecut", a explicat Tomaşeschi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News