Data publicării:

Iulia Motoc: Nu putem fi trași la răspundere pentru opiniile juridice

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ccr
ccr

Legat de plângerea penală a lui Ioan Ghișe la adresa unor judecători de la Curtea Constituționale, Iulia Motoc a declarat că membrii Curții nu pot fi trași la răspundere pentru opiniile lor, pentru că altfel s-ar ajunge în situația în care "nu am mai putea să judecăm niciodată nimic".

 "Este foarte simplu să răspundem la acest lucru, poate că răspunsul se află chiar în legea noastră de organizare, în care se precizează în mod evident că nu putem fi trași la răspundere pentru opiniile exprimate în calitate de judecători ai CCR", a spus Motoc, întrebată cum răspunde acuzațiilor din plângerea penală a lui Ghișe la adresa a șase judecători CCR.

 "În orice caz, dispoziția din legea noastră de organizare este foarte clară și nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile juridice exprimate în Curte, asta ar însemna să stăm într-o atmosferă în care nu am mai putea să judecăm niciodată nimic", a precizat ea. Motoc a menționat că membrii Curții vor reflecta dacă vor lua acțiune față de plângerea senatorului PNL. "Nu am reflectat la acest lucru, probabil vom reflecta cu colegii dacă vom reacționa la această plângere", a punctat ea.

 Senatorul PNL Ioan Ghișe a depus joi plângere penală împotriva a șase judecători CCR, deoarece aceștia ”au schimbat ordinea de drept în România” și ”au inițiat impunea dictaturii în România.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel