Iulia Coruț, șefa de cabinet a Marianei Câmpeanu, a demisionat
Iulia Coruţ, directorul de cabinet al ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, a demisionat, luni dimineață, pentru ca acţiunea penală să nu afecteze imaginea ministerului şi a ministrului, informează Ministerul Muncii.
Ministerul Muncii precizează că a luat act de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care s-au făcut publice numele angajaţilor ministerului faţă de care s-a dispus măsura de începere a urmăririi penale.
"Menţionăm că directorul de cabinet al ministrului, Iulia Coruţ şi-a prezentat demisia de onoare în cursul acestei dimineţi, pentru ca acţiunea penală să nu afecteze imaginea ministerului şi a ministrului", arată ministerul.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Munci, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), Iolanda Stăniloiu, a declarat, pentru Mediafax, că Paula Mănuceanu, consilier la cabinetul ministrului, faţă de care s-a început urmărirea penală, este în concediu.
"Aşa cum a declarat zilele trecute, poziţia ministrului Muncii este că autorităţile abilitate trebuie să-şi facă datoria pentru a face lumină în acest caz. Ministrul nu a fost înştiinţat pe nicio altă cale de această procedură şi nici nu a fost invitată de instituţia sus-menţionată. Aşa cum menţionează şi DNA, începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Având în vedere stadiul cercetărilor, în acest moment, informaţii suplimentare nu sunt deocamdată publice", se mai arată într-un comunicat al ministerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News