Data publicării:
Italia refuză să îl extrădeze pe Tolea Ciumac
Tolea Ciumac nu va fi adus în România pentru a-și ispăși pedeapsa din dosarul de contrabandă care-l vizează.
Tolea Ciumac a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru contrabandă. Acesta a fost dat în urmărire cu mandat european în anul 2019, după ce polițiștii nu l-au găsit în locuința sa din Ilfov.
Tolea Ciumac a plecat în Italia cu actuala soție, iar în septembrie anul trecut a fost prins. Înainte ca italienii să-i pregătească actele pentru extrădare, Tolea a cerut judecătorilor din Firenze să-și execute pedeapsa la ei în țară. Solicitarea a fost acceptată.
Tolea Ciumac a intrat în atenția DIICOT în anul 2017, când a fost săltat de mascați fiind acuzat că era la comanda unui grup infracțional care aducea țigări netimbrate în România și le comercializa în țara noastră.
Potrivit unui comunicat din anul 2017 al DIICOT, începând cu anul 2016, au fost iniţiate şi constituite trei grupuri infracţionale, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, ai căror membri, printre care Tolea Ciumac, Niculae Iordache, Dan Miron, Vasile Plăcintă, Ionel Pavel, Tudorel Păun Petre şi Valentin Stan, au acţionat coordonat pe raza judeţelor Bacău, Ilfov, Covasna, Vrancea, Călăraşi, Teleorman, Dâmboviţa şi a municipiului Bucureşti prin colectarea, preluarea, deţinerea, predarea, depozitarea şi comercializarea de ţigarete introduse în mod ilicit pe teritoriul României, obţinând importante beneficii materiale din această activitate infracţională.
S-a reţinut că aceştia au creat o veritabilă reţea de distribuţie a ţigaretelor provenind din contrabandă, structurată pe trei paliere, în funcţie de rolurile pe care ei le-au avut în cadrul grupării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News