Data publicării:

Italia: Doi fraţi, arestaţi pentru o tentativă de asasinat în stil mafiot, în care o fetiţă a fost rănită grav

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Doi fraţi au fost arestaţi pentru o tentativă de asasinat în stil mafiot la Napoli, în care au fost rănite trei persoane, printre care o fetiţă de 3 ani aflată în stare critică, au informat vineri autorităţile italiene, transmite dpa.

Atacul, care a avut loc pe 3 mai, a provocat consternare la nivel naţional. Fetiţa se luptă acum pentru viaţa ei pe un pat de spital după ce un glonţ rătăcit i-a perforat ambii plămâni. Într-o conferinţa de presă, procurorul-şef din Napoli, Giovanni Melillo, a declarat că cei doi suspecţi, fraţii Armando şi Giuseppe Del Re, au încercat să-l omoare pe Salvatore Nurcaro, în cadrul unei execuţii comandate de Camorra, mafia napoletană. Fetiţa a fost lovită din greşeală, în faţa unei cafenele din Piazza Nazionale, din centrul oraşului.

Copilul se afla împreună cu bunica sa, care a fost şi era rănită, dar mai puţin grav. În conferinţa de presă, procurorul Melillo a anunţat că presupusul făptaş, Armando Del Re, a fost capturat în provincia Siena, iar fratele acestuia, Antonio, care l-a ajutat în atac, a fost prins lângă Napoli. Ministrul de interne Matteo Salvini i-a felicitat pe poliţişti şi procurori pentru aceste arestări şi a promis că nu exista 'nicio relaxare' în lupta împotriva mafiei napoletane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel