Italia: Salvini dezminte orice finanţare din partea Rusiei pentru Liga, după un articol al BuzzFeed
Vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul Ligii (extremă dreapta) şi omul forte al guvernului italian, a dezminţit miercuri că partidul său ar fi primit finanţare din partea Rusiei, după ce site-ul BuzzFeed a afirmat într-un articol că deţine o înregistrare cu discuţii pe acest subiect, transmite AFP.
'Am depus deja plângere în trecut (împotriva celor care m-au acuzat că am primit finanţări din Rusia), o voi face astăzi, mâine şi poimâine: nu am luat niciodată o rublă, un euro, un dolar sau un litru de vodcă ca finanţare din Rusia', a subliniat Salvini într-un comunicat.
Site-ul american de ştiri BuzzFeed a afirmat miercuri că deţine o înregistrare audio explozivă, în care 'un colaborator apropiat' al lui Salvini 'şi alţi cinci bărbaţi pot fi auziţi negociind un acord despre cum să fie transferate pe ascuns zeci de milioane de dolari provenind din petrolul rusesc către partidul dlui Salvini'.
AFP precizează că nu a fost posibil deocamdată să se confirme autenticitatea înregistrării, a condiţiilor în care aceasta a fost realizată sau a participanţilor la discuţie, dintre care unul singur a fost identificat. BuzzFeed afirmă că înregistrarea a fost făcută pe 18 octombrie 2018, cu ceva mai mult de şase luni înainte de alegerile pentru Parlamentul European.
Site-ul recunoaşte însă că 'nu este clar dacă acordul a fost pus vreodată în aplicare şi dacă Liga a primit finanţări' din partea Rusiei. Colaboratorul apropiat al lui Salvini a fost identificat în persoana lui Gianluca Savoini, acum preşedintele asociaţiei culturale Lombardia-Rusia. Conform presei italiene, Savoini, căsătorit cu o rusoaică, este omul de contact al lui Matteo Salvini cu Rusia şi conducătorii acesteia. 'Noi nu am luat niciodată niciun sfanţ: nicio rublă, nicio finanţare. Singurul lucru concret este că Liga nu a luat niciodată niciun ban de la Rusia. Există un singur lucru important: adevărul. Restul sunt doar vorbe', a reacţionat Savoini, citat de agenţia italiană AGI.
Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principala formaţiune de opoziţie, i-a cerut imediat lui Salvini să vină în faţa parlamentului pentru a da explicaţii. 'Ruble ruseşti pentru Liga pentru o campanie electorală împotriva euro? Trebuie lămurit totul imediat', a transmis pe Twitter liderul PD, Nicola Zingaretti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News