Istoria și geografia, eliminate din școli? George Simion, AUR: Este un ATENTAT. Avertizăm Guvernul
Istoria și Geografia ar putea dispărea din programa școlară. AUR a reacționat și transmite că va lupta ”din răsputeri” împotriva unei asemenea modificări.
”Partidul AUR condamnă orice încercare de mutilare a programei școlare, prin eliminarea sau condensarea până la diluare a unor materii precum „Istoria Românilor”, „Geografia” sau „Limba latină”. În contextul în care în spațiul public au apărut informații în sensul în care vremelnicii ocupanți ai pozițiilor de decizie din Ministerul Educației ar intenționa să elimine sau să condenseze „Istoria” și „Geografia” în niște abstracte „Științe sociale”, partidul AUR anunță că se va opune din răsputeri unei asemenea hotărâri catastrofale pentru școala românească, al cărei unic scop nu poate fi altul decât să șteargă elementele identității noastre naționale din educație.” a transmis AUR.
”Se urmărește eliminarea identității noastre ca popor”
”Posibila eliminare din programa anului școlar 2021-2022 a istoriei și geografiei este un atentat, nu numai la educație, dar și la identitatea națională și ar fi semnul clar că se urmărește eliminarea identității noastre ca popor, precum avertiza și președintele Academiei Române, prof. Ioan-Aurel Pop. O asemenea măsură iresponsabilă ar fi ultimul pas înspre îngroparea școlii românești și transformarea ei în fabrică de indivizi fără cultură și fără conștiința apartenenței la o comunitate de valori. De altfel, Partidul AUR anunță că imediat ce va avea această posibilitate, va schimba Legea Educației astfel încât aceasta să aibă ca obiectiv formarea tinerilor pentru viață și pentru a fi buni români, cetățeni ai patriei lor, România, și nu în mână de lucru ieftină pentru alții, fără identitate și fără demnitate. Avertizăm guvernul și autoritățile să nu înrăutățească și mai mult situația învățământului românesc, pentru că părinții și profesorii de bună credință nu vor mai permite călcarea în picioare a valorilor naționale, perene”, a declarat George Simion, copreședinte AUR.
”Istoria” și ”Geografia” ar putea deveni ”Studii Sociale”
Florinel Agafiţei, profesor de istorie şi scriitor cunoscut în Focşani, a atras atenția, după ce a studiat metodologia-cadru din învăţământul preuniversitar pentru viitorul an şcolar, că istoria și geografia ar urma fi contopite într-o singură materie care s-ar numi ”Studii Sociale”. Și ”Limba latină” ar putea dispărea din școli, după cum se vehiculează de mai mult timp.
”Eu, ca român majoritar etnic, numeric etc., şi ca profesor de Istorie, mă simt discriminat când văd că minoritarii pot spune că au istoria lor, a minoritarilor etnici, iar eu nu voi putea decât să afirm că disciplina Istorie nu mai este menţionată individual în actele emise de minister, ci aşezată sub semnul Ştiinţelor Sociale, la un loc cu alte cenuşărese.” a apus Florinel Agafiţei, pentru Adevărul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News