Istoria se repetă: Barosso nu susține declarație comună de presă nici cu Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu a avut, vineri, o întrevedere de aproximativ o oră cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, fără a fi susținută la final de o declarație de presă comună de către cei doi oficiali, după ce, la ultima vizită a premierului Victor Ponta la Bruxelles, nici acesta nu a ținut o conferință de presă comună alături de oficialul european.
La întrevederea dintre președintele României, Traian Băsescu, și președintele CE Jose Manuel Barroso au avut acces doar cameramanii și fotografii oficiali pentru o ilustrație la începutul întâlnirii, ulterior, și aceștia părăsind încăperea.
În imaginile difuzate de canalul oficial al UE, EbS, se pot vedea cei doi oficiali dând mâna şi aşezându-se la masa discuţiilor din biroul lui Barroso, care îi spune lui Băsescu faptul că nu are condiţii de lucru la fel de "impresionante" ca ale acestuia, potrivit Mediafax.
Delegaţia de presă a președintelui Băsescu nici nu a mai a ajuns la sediul CE, fiind condusă de la aeroport direct la Consiliul European, unde va avea loc întrevederea de la ora 16.00 (ora României) cu preşedintele Herman Van Rompuy, urmată apoi de o declaraţie de presă a preşedintelui Băsescu, aproximativ o oră mai târziu.
În cadrul vizitei de vineri la Bruxelles, președintele Traian Băsescu se întâlnește și cu vicepreședintele Comisiei Europene, comisarul european pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale și Cetățenie, Viviane Reding.
Administraţia prezidenţială, în programul anunțat pentru vizita la Bruxelles, nu face nicio referire la declarații de presă comune cu niciunul dintre cei trei oficiali europeni.
Președintele României, în vizita oficială la Bruxelles, este însoțit de către şeful cancelariei prezidenţiale, Cristian Diaconescu, consilierul pentru afaceri europene, Bogdan Mănoiu, şi purtătorul de cuvânt, Bogdan Oprea.
Este un "semnal înfiorător" pentru România faptul că nici preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi nici preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, "nu au ieşit" într-o conferinţă de presă comună alături de premierul Victor Ponta, declara, în 12 iulie la TVR, Traian Băsescu, președinte suspendat la acea vreme.
Acesta susținea că lipsa unei conferințe comune de presă a premierului Ponta cu cei doi oficiali europeni este contrară protocolului și reprezintă "un semnal înfiorător pentru România".
"Dacă mă veţi vedea vreodată că merg la Bruxelles, dacă voi mai avea ocazia ca preşedinte, pentru întâlniri cu preşedintele Consiliului European şi cu preşedintele Comisiei Europene, şi veţi constata că nu a fost apoi o declaraţie comună, va trebui să înţelegeţi că s-a întâmplat ceva rău", explica Traian Băsescu, în iulie, la postul public de televiziune, după vizita lui Victor Ponta la Bruxelles, când premierul a dat explicații privind situația politică din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News