Data publicării:

Israelul analizează opţiuni de represalii contra Iranului, astfel încât să nu declanșeze un război. Ofensiva în Rafah a fost amânată

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

Şedinţa cabinetului de război din Israel pentru a decide un răspuns la atacul Iranului s-a încheiat.

Alegeri prezidentiale 2024

Channel 12, un post israelian, citat de jurnaliștii de la The Times of Israel, susține că au existat în Consiliul de Securitate al statului evreu mai multe discuții legate de un răspuns "dureros" de represalii contra Iranului. Totuși, se ia în calcul un răspuns care să nu declanşeze un război în regiune.

Cabinetul de război israelian doreşte să opteze pentru o reacţie care să nu fie blocată de SUA, spune sursa.

De asemenea, CNN relatează că Israelul şi-a amânat ofensiva pe care intenţiona să o lanseze în oraşul Rafah în Fâşia Gaza. Casa Albă și-a exprimat clar poziția, nefiind un susținător al ofensivei, deoarece aceasta ar implica o criză umanitară majoră. Orașul Rafah este ultimul refugiu al palestinienilor care fug din calea luptelor.

În paralel, publicația Wall Street Journal citează surse oficiale americane și din alte țări occidentale care prognozează că Israelul ar putea reacționa prompt la atacul iranian, eventual chiar în cursul zilei de astăzi, luni.

Fostul ministru al apărării Benny Gantz a pledat pentru o acțiune rapidă, însă premierul Benjamin Netanyahu nu a luat încă o decizie

Cu toate acestea, aceiași oficiali consideră că situația actuală ar putea oferi atât Iranului, cât și Israelului, o soluție onorabilă care să evite o escaladare ulterioară a conflictului, având în vedere că ambele părți pot acum pretinde o victorie. Iranul ar putea invoca faptul că a răspuns atacului asupra consulatului său din Damasc, în timp ce Israelul ar putea să se laude că a respins cu succes atacul iranian cu drone și rachete.

După ce Israel a atacat pe 1 aprilie consulatul iranian la Damasc, provocând moartea a şapte membri din Corpul Gardienilor Revoluţiei, dintre care doi generali, şi a şapte cetăţeni sirieni, Iranul a lansat sâmbătă noaptea circa 300 de drone şi rachete asupra Israelului.

Israelul afirmă că a doborât 99% din dronele şi rachetele iraniene. Ajutor a primit și din partea aliaţilor săi, în special SUA, dar şi Marea Britanie şi Franţa. Statele occidentale au folosit avioane de luptă și au acţionat pentru doborârea acestor ţinte.

În urma acestui incident, cabinetul de război israelian a continuat să discute strategiile de reacție la atacul iranian. Conform informațiilor furnizate de CNN, în cadrul acestor discuții, fostul ministru al apărării Benny Gantz a pledat pentru o acțiune rapidă, însă premierul Benjamin Netanyahu nu a luat încă o decizie, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel