Isover va exporta 30% din producţia locală de vată minerală de sticlă
Saint-Gobain Construction Products, prin intermediul diviziei Isover, liderul pieţei locale de vată minerală, va exporta în acest an 30% din volumul total de vată minerală de sticlă produs în cadrul fabricii de la Ploieşti.
„Pentru acest an avem în plan exportul a aproximativ 30% din producţia locală de vată minerală de sticlă pe pieţele din regiune, precum Ungaria, Bulgaria, Moldova sau Serbia. În ceea ce priveşte vata minerală bazaltică, cererea de pe piaţa locală absoarbe întregul volum produs”, a declarat Filipe Ramos, Directorul General al Diviziei Isover din cadrul Saint-Gobain Construction Products.
Potrivit afirmaţiilor sale, compania deţine două linii de producţie pentru vata minerală de sticlă şi cea bazaltică. Unitatea de producţie localizată în Ploieşti este amplasată pe un teren de aproximativ 130.000 de metri pătraţi şi a absorbit o investiţie totală de 35 de milioane de euro.
Dincolo de vata minerală, Isover comercializează pe piaţa locală şi alte materiale, cum ar fi sistemul format din membrane climatice inteligente şi accesoriile aferente, sisteme pentru etanşeizare şi protecţie împotriva umidităţii.
Piaţa locală de profil, scădere cu peste 30% în perioada de criză
În ceea ce priveşte piaţa locală de materiale pentru izolaţii, estimările Isover arată că, începând cu 2008 şi până în prezent, aceasta a raportat o scădere cu peste 30%.
„Evoluţia pieţei de materiale pentru izolaţii este strâns legată de evoluţia pieţei de construcţii în general. Astfel, în ceea ce priveşte proiectele rezidenţiale, numărul autorizaţiilor de construcţie continuă să scadă, dar mai puțin decât în perioada 2008 - 2011. Evoluţia construcţiilor nerezidenţiale este, de asemenea, influenţată de nivelul investiţiilor per ansamblu în economia românească, care este extrem de scăzut”, a spus Filipe Ramos. Acesta a mai adăugat că abia în 2014 piaţa ar putea raporta o stabilizare.
În plus, reprezentantul companiei a afirmat că şi pe segmentul materialelor de izolaţii tehnice s-a raportat o scădere a cererii, deoarece lipsa investiţiilor a determinat stoparea unor proiecte majore.
Măsuri pentru redresarea pieţei locale
Directorul General al Diviziei Isover din cadrul Saint-Gobain Construction Products a afirmat că există o serie de factori ce pot contribui la redresarea pieţei locale de materiale pentru izolaţii, cât şi a celei de construcţii.
„În primul rând, o astfel de redresare depinde de îmbunătăţirea climatului economic, atât în România, cât şi la nivel mondial, întrucât acest segment depinde de accesul la surse de finanţare. În al doilea rând, este evident că piaţa din ţara noastră poate fi impulsionată de adoptarea unor programe ambiţioase de reabilitare termică a clădirilor, precum şi de impunerea unor standarde ridicate de eficienţă energetică pentru construcţiile noi. De asemenea, este important ca toate reglementările în vigoare să fie respectate, iar acest lucru este posibil printr-un sistem de control bine pus la punct. Toate aceste măsuri ar trebui susţinute la nivel central”, a declarat Filipe Ramos.
Un alt factor ce ar putea duce la impulsionarea pieţei este educarea consumatorilor pentru a întelege beneficiile pe termen lung ale eficienţei energetice: o izolaţie de calitate, cu soluţii corespunzătoare, reprezintă de fapt o investiţie care aduce atât confort, cât şi reducerea cheltuielilor pentru încălzire / ventilare. Aceste economii vor deveni şi mai semnificative în contextul scumpirilor preconizate la gaze şi electricitate.
Despre Isover
Isover, parte a grupului Saint-Gobain, este liderul mondial al pieţei materialelor de izolaţie, oferind o gamă extinsă de produse din următoarele categorii: vată minerală de sticlă, vată minerală bazaltică, polistiren expandat şi extrudat şi membrane barieră împotriva vaporilor.
Compania a intrat pe piaţa din România încă din anul 1999. În 2005, Isover a preluat compania DBW România, cel mai mare producător de vată minerală bazaltică din România la acea data. În 2007, compania a inaugurat noua linie de vată minerală de sticlă la Ploieşti. Aceasta a fost o premieră pe plan local, fiind prima fabrică ce a transformat România din importator exclusiv în producător şi exportator.
Fabrica din România, unde lucrează aproximativ 135 de oameni, reprezintă unul dintre principalele centre de producţie ale grupului din Europa, având o capacitate de producţie de 20.000 de tone de vată minerală de sticlă şi 6.500 de tone de vată minerală bazaltică.
Despre Saint-Gobain Group
Saint-Gobain, lider mondial pe pieţele de habitat şi construcţii, creează, produce şi distribuie materiale de construcţii oferind soluţii inovatoare pentru provocările actuale în ceea ce privește dezvoltarea, eficiența energetică și protecția mediului. Cu vânzări de 43,2 miliarde de euro în 2012, Saint-Gobain are activităţi în 64 de ţări şi aproximativ 193.000 de angajaţi.
La baza strategiei de dezvoltare a grupului se află inovația, ceea ce a făcut ca Saint-Gobain Group să fie inclusă de către Thomson Reuters în topul celor mai inovative 100 de companii din lume; bugetul alocat de companie pentru lucrările de cercetare și dezvoltare în 2012 a fost de 479 milioane de euro. Peste 400 de patente au fost acordate în 2012 şi mai mult de un produs din cinci care au fost vândute de sectoarele de producţie nu existau în urmă cu cinci ani.
Saint-Gobain este lider pe segmentele în care activează, atât la nivel european, cât și la nivel mondial.
În România, Saint-Gobain Group include patru companii (Saint-Gobain Construction Products, cu diviziile Isover, PAM, Rigips și Weber, Saint-Gobain Glass Romania, cu diviziile Glass și Abrasives, MTI Impex Brașov și Brodrene Dahl), având aproximativ 1.000 de angajați și 12 linii de producție în șapte zone industriale: Brașov, Brănești, Călărași, Ploiești, Satu-Mare, Turda și Suceava.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News