Data publicării:
UPDATE: Bilanțul a crescut la 37 de morți / Atac terorist într-o școală. 25 de persoane au murit
25 de persoaneau fost ucise într-un atac terorist asupra unei şcoli din vestul Ugandei.
UPDATE: Armata Ugandei a anunţat sâmbătă că numărul persoanelor ucise în atacul comis vineri noaptea asupra unei şcoli din vestul ţării a crescut de la 25 la 37, transmite EFE, citată de Agerpres.
"Din păcate, 37 de cadavre au fost descoperite şi duse la morga spitalului din (oraşul) Bwera", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, generalul de brigadă Felix Kulayigye, într-un comunicat.
Întrebat de EFE dacă toate victimele sunt elevi, acesta a răspuns telefonic cu un laconic "da", fără a da alte explicaţii.
_____________________________________________________
Militanţi care au legături cu gruparea Stat Islamic (SI) au ucis 25 de persoane într-un atac terorist asupra unei şcoli din vestul Ugandei, în apropierea graniţei cu Republica Democratică Congo, a anunţat sâmbătă poliţia ugandeză, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Membri ai Forţelor Aliate Democrate (ADF), o grupare ugandeză cu sediul în estul Congo care a jurat credinţă faţă de SI, au atacat şcoala secundară Lhubirira din Mpondwe, incendiind un dormitor şi furând alimente vineri seara târziu, a spus poliţia.
Opt victime, în stare critică
Aceeaşi sursă a indicat că, până în prezent, sunt 25 de morţi, fără a preciza câţi dintre cei ucişi erau elevi. "De asemenea, au fost recuperate opt victime, care rămân în stare critică la Spitalul Bwera", a scris poliţia ugandeză pe Twitter.
Soldaţii i-au urmărit pe atacatori, care au fugit spre Parcul Naţional Virunga din Republica Democratică Congo, a adăugat sursa citată.
În aprilie, ADF a atacat un sat din estul Republicii Democratice Congo, ucigând cel puţin 20 de persoane. Uganda a trimis trupe în Congo pentru a ajuta la lupta împotriva ADF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News