Isărescu: Tot mai multe voci cer activism monetar, au dreptate în privinţa prăbuşirii băncilor
Băncile centrale ar trebui să se implice în salvarea unor instituţii financiare cu probleme, afirmă guvernatorul BNR Mugur Isărescu, fără a se pronunţa pe fond în favoarea activismului monetar sau neutralităţii băncilor centrale, în condiţiile în care arată că BNR şi-a păstrat neutralitatea.
"Se pare că multe bănci centrale sunt invitate la activism şi nu sunt invitate de oricine, ci de nume grele ca Nouriel Roubini, alţi economişti de vază, care au căderea în lumea de astăzi. Activism monetar. Activism monetar că altfel economia mondială se duce spre prăpastie, se duce spre criză. Nu spun nici că este bine să rămânem neutri, noi ca bănci centrale, nici ca să fim activişti, vă spun un singur lucru, că este un punct de dispută. Şi unde au dreptate cei care vorbesc despre activism este acel lucru că prăbuşirea băncilor... de exemplu, dacă FED-ul nu ar fi fost activ în salvarea anumitor bănci, ştiţi consecinţele. El a devenit activ cu AIG-ul, cu societatea lor de asigurări, când a venit cineva şi a spus un lucru simplu, dacă după Lehman Brothers, AIG-ul, societatea de asigurări, se prăbuşeşte, toate zborurile, cele 40 de linii aeriene americane mari sunt blocate, nu mai zboară un avion. Vă daţi seama de consecinţe. Pentru că, numai preluarea asigurărilor, numai pentru aceste zboruri, ar fi însemnat enorm. Nu mai spun de 60-80 de milioane de familii americane care s-ar fi întrebat unde sunt banii noştri de asigurări", a explicat guvernatorul BNR la Universitatea Ovidius din Contanţa.
Isărescu a arătat că BNR a fost activă doar în ceea ce priveşte promovarea reformelor, pentru că un alt fel de activism înseamnă pierderea neutralităţii, ceea ce nu ar fi corespuns conceptelor de bancă centrală de până în prezent.
"Banca naţională a păstrat echilibru. Am păstrat pentru că am fost la rândul nostru cât se poate de echilibraţi, nu ne-am repezit, am fost cât am putut de neutri. Activismul monetar înseamnă într-un fel să fii dezechilibrat tu. Asta înseamnă activism. Adică să te duci în frunte şi să.... Noi am fost activi într-un singur punct, şi anume în reforme (...) Am fost activi în ceea ce priveşte promovarea reformelor. Dar în rest am rămas neutri, nu am introdus bani în economie în neştire, am introdus bani în economie pe măsură ce am cumpărat rezervă şi am refăcut rezervă", a mai spus şeful băncii centrale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News