Isărescu al Germaniei îi lansează un avertisment lui Hollande
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Jens Weidmann 1
Jens Weidmann 1

Preşedintele Băncii Centrale germane, Jens Weidmann, a apreciat drept periculoasă ideea de a modifica statutul Băncii Centrale Europene sau pactul bugetar şi de a crea datorii, referindu-se la declaraţiile noului preşedinte francez ales Francois Hollande, într-un interviu publicat sâmbătă într-un cotidian german.

"O modificare a statutului (BCE) ar fi periculoasă", a afirmat Jens Weidmann, întrebat despre propunerea preşedintelui francez Hollande din timpul campaniei sale de a i se permite BCE să ia măsuri de susţinere a economiei sau să împrumute direct statele.

"Locurile de muncă şi creşterea economică sunt rezultatul schimburilor comerciale. Banca Centrală este cel mai bine plasată pentru a contribui la stabilitatea monedei europene", a declarat preşedintele Băncii Centrale germane în interviu.

În materie de inflaţie, "trebuie aşteptat programul final al guvernului" lui Francois Hollande, care va sosi marţi la Berlin, a spus Jens Weidmann. Însă "este clar că trebuie refuzată revendicarea sa din timpul campaniei, de a desface pactul bugetar european", a adăugat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel