Data publicării:

Iris și-a lansat prima piesă în formula nouă, E magic

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
iris
iris

Premieră pentru trupa Iris, alături de noul solist Toni Şeicărescu. Trupa și-a lansat, luni, prima piesă în noua formulă, la Europa FM, potrivit reprezentanţilor postului de radio, scrie RTV.net.

Numită "E magic", noua piesă a grupului Iris este "hitoasă şi lentă, pentru radio", a explicat Nelu Dumitrescu, care îşi avertizează fanii că următoarele melodii "vor fi dure".

Membrii trupei sunt mulțumiți și de primul concert susținut, care, în opinia lor, a decurs "neaşteptat de bine", potrivit Agerpres.

"A intra dintr-o dată în miezul problemei, cu o formaţie mare, uriaşă, e o responsabilitate, e o piatră de încercare", a spus Toni Şeicărescu, citat de postul de radio.

Pe de altă parte, Nelu Dumitrescu a precizat că după trei luni cu un nou solist se simte ca şi când ar lua-o de la început.

Pe 3 septembrie, Cristi Minculescu a fost înlocuit de Toni Şeicărescu, cunoscut pentru colaborarea sa cu formaţia Direcţia 5.

Tot luni, fostul membru al trupei Iris, Cristi Minculescu a vorbit la Rock Fm, despre planurile pe care le are cu noua sa trupă, Lotus, precizând totodată, că mutarea sa în Germania este una definitivă, însă va reveni în România când va fi solicitat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel