Data publicării:

Irina Privalova se teme de o posibilă excludere a atleţilor ruşi de la JO 2020

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Legendara sprinteră rusă Irina Privalova se teme că atletismul rus ar putea fi exclus din nou de la Jocurile Olimpice, anul viitor la Tokyo, aşa cum s-a întâmplat în 2016 la Rio, ca urmare a scandalului de dopaj care a izbucnit în urmă cu patru ani.

"Ar fi o tragedie, în special pentru cei care au şanse la medalii, aşa cum este cazul lui Serghei Şubenkov (campionul mondial la 110 m garduri), care ar fi putut urca pe podium încă din 2016". a declarat Privalova pentru agenţia EFE.

În vârstă de 50 ani, Privalova şi-a amintit de mama lui Şubenkov, fosta heptatlonistă sovietică Natalia Şubenkova, care a ratat Jocurile Olimpice de la Los Angeles (1984) din cauza boicotului politic, dar şi de Maria Lasiţkene, dublă campioană mondială la săritura în înălţime şi care a dominat cu autoritate această probă începând din 2015.

"Dacă nu va concura la Tokyo, îi va fi foarte greu să ajungă la ediţia din 2024", a comentat Privalova, referindu-se la situaţia lui Lasiţkene, căreia îi înţelege dorinţa de a părăsi Rusia, în speranţa că va putea concura ca atletă neutră la Tokyo.

:"Nu o condamn. Are tot dreptul. Se poate antrena oriunde doreşte. Însă, dacă Rusia va fi exclusă, opţiunile sale de a ajunge la Jocuri sunt destul de mici", crede fosta campioană.

În opinia Irinei Privalova, "atleţii ruşi de nivel înalt sunt cei mai curaţi din lume", dar recunoaşte că la nivel regional "se petrec unele lucruri", însă consideră că utilizarea de substanţe interzise nu este o problemă exclusivă a sportului rus, pentru că toată lumea are acces la astfel de produse online.

"Aş vrea ca toate selecţionatele să fie controlate în mod egal, pentru ca totul să fie corect. Nu înţeleg de ce o atletă precum Ana Cicerova nu poate fi neutră la Doha, după ce IAAF i-a retras medalia olimpică de bronz de la Beijing (2008), în timp ce alţii, precum Justin Gatlin (suspendat de două ori pentru dopaj - n.red), participă la Campionatele Mondiale", a mai adăugat fosta atletă rusă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel