Irina Begu - Karolina Pliskova, REZULTAT în turul al doilea la Indian Wells
Jucătoarea română Irina Begu a fost învinsă de Karolina Pliskova (Cehia), cu 7-6 (4), 6-1, vineri, în runda a doua a turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari.
Pliskova (25 ani), a cincea favorită, s-a impus după o oră şi 32 de minute.
Irina Begu a început foarte bine meciul şi a condus cu 5-1 în primul set, iar la 5-4 a ratat două mingi de set, pierzând apoi în tiebreak. Actul secund a fost dominat de Pliskova, care s-a impus cu 6-1. Begu (27 ani, 36 WTA) a reuşit 5 aşi şi a comis 2 duble greşeli, în timp ce Pliskova a reuşit 4 aşi şi a făcut 2 duble greşeli.
Karolina Pliskova o conduce acum pe Irina Begu cu scorul de 2-1 la meciurile directe, după ce a mai învins-o anul trecut, chiar la Indian Wells, în turul al treilea, cu 6-4, 7-6 (2).
[citeste si]
Irina Begu câştigase în 2011 în primul tur la Tokyo, cu 1-6, 6-3, 6-4. Românca va primi pentru participare un cec în valoare de 25.465 dolari şi 35 de puncte WTA. În alt meci din turul al doilea, Simona Halep, numărul unu mondial, a învins-o pe sora geamănă a Karolinei, Kristyna Pliskova, cu 6-4, 6-4.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News