Țiriac, vânătoare Balc. Decizie suprinzătoare a omului de afaceri
Omul de afaceri Ion Țiriac și-a mutat celebra partidă de vânătoare, la care participă milionarii Europei, de la Balc, la Ersig, în județul Caraș-Severin.
Evenimentul se desfășoară în acest weekend pe domeniul din satul cărășean, după cum reiese din notificarea depusă la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Caraș—Severin.
Ion Țiriac a achiziționat, în urmă cu trei ani, de la Prințul Paul, peste 700 de hectare de pădure, unde a amenajat un domeniu de vânătoare, care este îngrădit.
Accesul este interzis chiar de la intrarea pe drumul forestier și se pare că zece tineri din sat au fost angajați să gonească vânatul, iar încă de vineri dimineață, în apropierea satului, au fost auzite împușcături.
"A fost depusă o solicitare la noi, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pentru perioada 8 — 10 decembrie, având în vedere că la domeniul dânșilor se desfășoară o partidă de vânătoare, să se facă probele de trichină, pestă porcină africană și pestă porcină clasică. Solicitanții au spus că se vor vâna între o sută și 120 de porci mistreți", a afirmat directorul DSVSA Caraș-Severin, Nicolae Crista.
Sătenii din Ersig nu cunosc detalii legate de eveniment. Localnicii spun că nu sunt deranjați de această vânătoare și, mai mult decât atât, ei cred că vânătorii fac un lucru bun, având în vedere că mistreții s-au înmulțit foarte mult în ultima vreme.
"Cunosc situația, (...) că la acest sfârșit de săptămână, s-a organizat o partidă de vânătoare, însă nu ni s-a solicitat ajutorul din niciun punct de vedere. Știu că domnul Ion Țiriac are, în pădure, la Ersig, 704 hectare de teren, că a ridicat un gard înalt de patru metri, vânatul fiind îngrădit. Am înțeles de la vânători că zona are foarte mult vânat. Aici a existat o rezervație încă de pe timpul lui Ceaușescu", a declarat primarul comunei Berzovia, Ioan Pop, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News