IRES: Ce ar vota românii dacă s-ar reface alegerile locale
Sondajul IRES postelectoral scoate la iveală detalii importante pentru scena politică.
Sondajul IRES a fost realizat prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), pe 1 octombrie 2020. Au fost obținute răspunsuri de la 964 de subiecți cu vârsta de peste 18 ani. Eșantionul este simplu aleatoriu, iar eroarea maximă tolerată a sondajului IRES este de +- 3,2%.
La întrebarea „Dacă s-ar reface alegerile și ați merge la vot, ați vota cu aceiași candidați sau v-ați schimba votul”, cetățenii au răspuns:
- 90% - Aș vota cu aceiași candidați
- 6% - Mi-aș schimba votul
- 4% - Nu știu/nu răspund
Analiza răspunsurilor
Cei care au spus că ar vota cu aceiași candidați provin în proporție de 94% din Transilvania și Banat, 89% din Sud+Dobrogea și 84% din Moldova. Cei mai mulți, 94%, provin din categoria de vârstă 18-35 de ani.
Răspunsul „mi-aș schimba votul” vine din partea a 9% bărbați și 4 % femei, iar 9% provin din Moldova.
Intenția de vot la alegerile parlamentare
Respondenții care ar vota cu aceiași candidați la locale intenționează să voteze, la alegerile parlamentare, în proporție de 94% PSD, 92% PNL și 94% USR-PLUS.
În privința celor care și-ar schimba votul la locale, 6% înclină să voteze USR-PLUS la parlamentare, 5% PNL și 4% PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News