IRCC tinde să se egaleze cu ROBOR! Cetățenii sunt sfătuiți să se abţină de la credite în următoarea perioadă (analiză)
Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) tinde să se egaleze cu ROBOR, care este în prezent de 6,40%, iar în acest context, principala recomandare pentru cetăţeni rămâne aceea ca, în perioada următoare, aceştia să se abţină de la a accesa credite noi, mai ales credite ipotecare, conform unei analize realizate de o platformă online care oferă utilizatorilor informaţii financiare.
„Deşi se pare că valoarea IRCC s-a plafonat, având în vedere că în ultimele trimestre acesta a avut variaţii mici, în următoarea perioadă cetăţenii ar trebui să fie atenţi la bugetele lor şi la creditele pe care le au.
Încă suntem într-o perioadă foarte incertă, cu război la graniţă, cu inflaţie mare, lucruri care pot să ne afecteze veniturile şi coşul de consum, creditele fiind o povară suplimentară pe care o luăm. Dobânzile la credite sunt foarte mari. Pentru un credit ipotecar cu dobândă variabilă, DAE poate să ajungă aproape de 9-10%.
O dobândă de 9% pe o perioadă de 30 de ani, înseamnă un total de rambursat de 3 ori mai mare faţă de suma împrumutată”, a explicat Ion Soltinschi, consultant şi planificator financiar la Mr. Finance.
Creşterea IRCC va genera şi o creştere uşoară a ratelor aferente creditelor cu dobândă variabilă
Deşi impactul asupra ratelor românilor care au credite cu dobândă variabilă va fi nesemnificativ, acesta poate fi un indicator al faptului că dobânzile se plafonează şi încă nu putem să ne aşteptăm la scăderi sesizabile ale ratelor în viitoarele trimestre.
Potrivit analizei, creşterea IRCC va genera şi o creştere uşoară a ratelor aferente creditelor cu dobândă variabilă. De exemplu, pentru un credit de 350.000 de lei accesat pe o perioadă de 30 de ani, rata va creşte cu 5 lei din luna octombrie.
Deşi în ultimii doi ani a crescut în continuu, IRCC a avut variaţii destul de mici în 2023, iar în trimestrul precedent chiar a consemnat o uşoară scădere. Cu toate acestea, începând cu luna octombrie, acesta va creşte din nou.
Pe de altă parte, în încercarea de a atrage noi clienţi, multe bănci au oferte de credit ipotecar cu dobândă fixă de 5,99% sau 6,19%, ceea ce reprezintă posibile opţiuni pentru refinanţare. În analiză se oferă şi un exemplu al unui credit de 350.000 de lei, accesat pe o perioadă de 30 de ani cu dobândă variabilă, care are rata actuală de circa 2.700 de lei.
Dacă acest credit este refinanţat la o dobândă fixă de 6%, rata va scădea la 2.100 de lei, ceea ce înseamnă o economie de 600 lei pe lună.
„Pe lângă asta, să fim atenţi la gradul de îndatorare. Deşi gradul maxim este de 40% - un prag destul de mare şi chiar periculos, recomandat este ca ratele aferente creditelor să nu depăşească 25-30% din venitul nostru lunar. Aşa cum am mai spus, ar trebui ca în perioada următoare să ne situăm într-o zonă a prudenţei, să nu facem achiziţii inutile sau să luăm decizii care se ne impacteze negativ din punct de vedere financiar”, a adăugat Ion Soltinschi.
Potrivit analizei, în trimestrul trecut, BNR prognoza o inflaţie de 7,1% pentru ultimele trei luni ale acestui an. Acum, prognoza este de 7,5%.
De asemenea, BNR anticipează că inflaţia se va situa pe o pantă descendentă până în primul trimestru al anului 2025, când, conform estimărilor, ar trebui să fie de circa 4%. În analiză se menţionează că ar fi un scenariu foarte optimist, acest lucru ar duce inevitabil şi la scăderea indicilor bancari, în primul rând IRCC, lucru care ar uşura foarte mult situaţia financiară a peste 450.000 de români care au credite cu dobândă variabilă legată de IRCC. Însă, cel puţin în următoarele trimestre, nu ar trebui să ne aşteptăm la mari schimbări în ceea ce priveşte indicele IRCC, scrie Agerpres..
Mrfinance.ro este o platformă online care oferă utilizatorilor informaţii utile despre credite bancare sau nebancare, asigurări, utilităţi, investiţii, criptomonede şi tranzacţii Forex.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News