Data publicării:
Lider al Parlamentului European, Iratxe García Pérez, invitata Claudiei Țapardel, în emisiunea ”Din Culisele Europei”, la DCNews
Iratxe García Pérez, Președintele Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, este invitata de miercuri a Claudiei Țapardel, în emisiunea ”Din Culisele Europei”.
”Din Culisele Europei” este difuzată de la ora 13:00, miercuri, 2 iunie 2021, pe DCNews și DCNewsTV. Invitată este Iratxe García Pérez, președintele Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.
”Vom afla informații în exclusivitate de la Bruxelles și vom dezbate subiecte extrem de importante pentru Europa și România, de la Planurile Naționale de Redresare și Reziliență, la reforma Pactului de Stabilitate și Creștere și până la viziunea S&D cu privire la viitorul UE și garantarea drepturilor sociale precum și atingerea obiectivelor cuprinse în Pilonul Social al Comisiei Europene. Vom afla dacă vom avea un salariu minim la nivel european și ce presupune acesta. Sau dacă cei 5 milioane de copii care trăiesc în sărăcie extremă în UE vor beneficia de o “garanție europeană pentru copii”. De asemenea, vom discuta și despre stadiul campaniei de vaccinare la nivel european și revenirea la o viață normală, precum și despre Certificatul Verde European, libertatea de mișcare și susținerea turismului european.” a spus Claudia Țapardel, care a dat și o informație de culise din emisiune:
”PNRR nu e un cec în alb”
”Pentru că interviul a fost înregistrat cu câteva zile în urmă, vă pot destăinui faptul că Iratxe García Peréz trage un semnal de alarmă cu privire la PNRR, ea afirmând că: “Planurile de Redresare nu sunt un cec în alb pentru țări, pentru guvernele statelor membre, ci aceste Planuri trebuie să ia în calcul marea transformare de care are nevoie Europa”.
”Pentru mai multe informații în exclusivitate vă aștept mâine de la ora 13.00 la emisiunea “Din Culisele Europei - All about EU”, pe DCNews TV.” este invitația Claudiei Țapardel.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News