Data actualizării:
Data publicării:

Iranul declară oficial că nu dorește un război cu Israelul iar „problema e încheiată” după atacul masiv de ieri. Teheranul așteaptă răspunsul Israelului

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Iranul a atacat masiv Israelul, lansând peste 300 de drone și rachete, atât de pe teritoriul propriu, cât și din Irak și Siria. În proporții de 99% acestea au fost interceptate de sistemele de apărare israeliene.

În timpul atacului Iranul a cerut SUA și altor state să „stea departe” și să nu se implice în conflict. Drone au fost însă doborâte atât de aviația militară americană, cât și de cea britanică.

Atacul a fost unul oarecum previzibil mai ales în contextul în care dronele și rachetele lansate au ajuns abia după câteva ore, fiind monitorizate atent. IDF se aștepta ca Iranul să atace după ce israelienii au eliminat mai mulți înalți lideri ai Gardienilor Revoluției într-un atac asupra unei clădiri consulare iraniene în Siria.

Misiunea iraniană la ONU a transmis într-un mesaj postat pe platforma X (fostă Twitter) că atacul Iranului a fost doar un răspuns la atacul din Siria iar din perspectiva Teheranului „povestea e încheiată”. 

Cu alte cuvinte, Iranul transmite că nu dorește un război cu Israelul, război pe care nu are capacitatea să-l susțină din punct de vedere militar fără ajutor.

Nu în ultimul rând trebuie subliniat că Israelul deține arme nucleare, deși oficialii israelieni nu au recunoscut niciodată acest lucru.

„Problema poate fi considerată încheiată. Cu toate acestea, în cazul în care regimul israelian ar face o altă greșeală, răspunsul Iranului va fi considerabil mai sever. Este un conflict între Iran și regimul israeliani, conflict de care SUA trebuie să stea departe”, a transmis misiunea iraniană la ONU.


Iranul a produs doar pagube minore la o bază militară

Iranul a lansat peste 300 de drone și rachete către Israel, iar "majoritatea covârșitoare" dintre acestea au fost interceptate fără consecințe grave, cu excepția unor "pagube minore" într-o bază militară, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene în noaptea de sâmbătă spre duminică, conform Agerpres, care citează AFP.

Contraamiralul Daniel Hagari a afirmat într-o declarație televizată că "regimul din Iran a lansat o serie masivă de 200 de drone kamikaze, rachete balistice și rachete de croazieră", subliniind că atacul este încă "în desfășurare".

Numărul dronelor și rachetelor a fost actualizat ulterior la 300 de presa israeliană.

"A fost înregistrat un număr de rachete iraniene căzute pe teritoriul israelian, provocând pagube minore într-o bază militară, dar fără a produce victime", a adăugat oficialul IDF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel