Iranul a început manevrele militare pe cea mai importantă rută mondială a petrolului
Iranul a început, sâmbătă, un exercițiu militar naval programat să dureze 10 zile în zona Strâmtorii Ormuz sporind astfel îngrijorarea privind o posibilă strangulare a celei mai importante rute a petrolului în cazul izbucnirii unui conflict armat deschis între Teheran și Vest.
Manevrele marinei, cu nume de cod “Velayat-e 90”, se suprapun unei escaladări a tensiunilor dintre SUA și Iran provocată de programul nuclear al statului islamic. Cuvântul persan “Velayat” se poate traduce prin “supremație” și este în Iran numele planului de apărare al comandantului supreme Aiatolahul Ali Khamenei.
Unii analiști militari anticipează că Iranul ar intenționa să blocheze strâmtoarea în cazul în care acuzele SUA privind intenția Teheranului de a fabrica bombe atomice ar fi urmate de acțiuni militare.
Dușmaii tradiționali ai Iranului, Israelul și SUA, nu au exclus o intervenție militară dacă sancțiunile și avertismentele diplomatice nu duc la sistarea programului nuclear iranian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News