Irakul a emis un mandat de ARESTARE pe numele lui Donald Trump. În urmă cu 2 zile, Iranul a cerut arestarea acestuia prin Interpol
După ce Iranul a emis o „notificare roșie” pentru arestarea lui Donald Trump prin Interpol, un tribunal din Bagdad a emis o altă notificare de arestare pentru președintele american.
Un tribunal din Bagdad a emis un mandat de arestare pentru președintele american Donald Trump, ca parte a anchetei privind uciderea comandantului paramilitar irakian Abu Mahdi al-Muhandis, anul trecut. Al-Muhandis, comandantul adjunct al Forțelor de Mobilizare Populară din Irak, a fost ucis în aceeași operațiune cu drone în care a fost ucis și generalul iranian Qassem Soleimani, lângă aeroportul din Bagdad, la 3 ianuarie 2020.
Iranul a emis deja un mandat pentru arestarea lui Trump și a cerut Interpolului să-l aresteze, printr-o notificare roșie către alte forțe de poliție din întreaga lume, o cerere care până acum nu a fost îndeplinită (mai multe detalii AICI). Instanța din estul Bagdadului a emis mandatul de arestare pe numele lui Trump în temeiul articolului 406 din Codul Penal, care prevede pedeapsa cu moartea în toate cazurile de crimă premeditată, potrivit Justiției irakiene.
Curtea a declarat că „mandatul a fost emis după ce judecătorul a înregistrat declarațiile reclamanților personali din familia lui Abu Mahdi Al-Muhandis”. Acesta a adăugat că ancheta preliminară a fost finalizată, dar „anchetele continuă pentru a-i demasca pe ceilalți vinovați ai acestei infracțiuni, fie ei irakieni sau străini”, potrivit AlJazeera.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News