Irak, decizie extremă. Ordin de execuţie
Premierul irakian Haider al-Abadi a ordonat joi executarea imediată a jihadiştilor condamnaţi la moarte.
Premierul irakian Haider al-Abadi a ordonat joi executarea imediată a jihadiştilor condamnaţi la moarte, ca represalii la asasinarea de către gruparea jihadistă Statul Islamic a opt bărbaţi ale căror corpuri au fost găsite miercuri, informează AFP.
Abadi "ordonă pedepsirea imediată a teroriştilor condamnaţi la moarte şi ale căror sentinţe sunt definitive" , a anunţat el într-un comunicat, vrând să spună că apelul lor a fost respins şi că pedeapsa capitală a fost ratificată de preşedinţia Republicii. Peste 300 de persoane, între care 100 de cetăţeni străini, au fost condamnate la moarte în Irak şi tot atâtea la închisoare pe viaţă pentru apartenenţă la Statul Islamic, indicase în aprilie o sursă judiciară.
Cei mai mulţi dintre condamnaţi sunt turci sau originari din fostele republici ale URSS. Între aceştia figurează un rus şi belgianul Tarik Jadaoun, care se alăturase Statului Islamic în 2014 sub numele de război Abu Hamza al-Belgiki. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Suprem al magistraturii, judecătorul Abdel Sattar Bayraqdar precizase în aprilie că cele mai multe persoane condamnate la moarte făceau parte din Statul Islamic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News