IPP: 20% dintre parlamentari, predispuși să își schimbe partidul
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Parlament
Parlament

Potrivit unui studiu IPP, numărul parlamentarilor migratori s-a dublat de la un mandat la altul, din 2000 până în prezent, iar în acest moment a fost atins un prag "critic", 20% dintre parlamentari fiind predispuşi să îşi schimbe partidul alături de care au candidat în alegeri.

Institutul pentru Politici Publice a dat publicităţii, vineri, un studiu potrivit căruia în mandatul 2008-2012 numărul migrărilor a depăşit 120, înregistrându-se şi parlamentari ce au migrat de mai multe ori, iar - din totalul de 471 de aleşi - 59 de deputaţi şi 35 de senatori au schimbat cel puţin o dată grupul parlamentar.

Studiul arată că numărul parlamentarilor migratori s-a dublat de la un mandat la altul, din 2000 până în prezent. În acest moment s-a ajuns la un procent "critic" de 20% dintre parlamentari care sunt predispuşi să îşi schimbe partidul alături de care au candidat în alegeri.

Potrivit studiului, există deputaţi care au trecut prin aproape toate grupurile parlamentare.

În mandatul actual, din cauza migraţiei sau a demisiilor, PSD a pierdut cel mai mult (39 deputaţi, 15 senatori), fiind urmat de PDL (32 deputaţi, 19 senatori), de PNL (care a pierdut 26 deputaţi şi 16 senatori) şi de UDMR (care a pierdut 2 senatori şi 2 deputaţi).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel