Ionuț Vulpescu a lansat un proiect dedicat ideilor pentru România viitorului. Avangarda, un ciclu de dialoguri cu personalități ale culturii și politicii. Primul invitat care a acceptat pariul de a intra în Avangardă a fost Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române. 

Iată câteva fragmente din dialog: 

I.V. –  Se spune despre noi că suntem specialiști în începuturi și-n sfârșituri. Pe drum, pe cale ne pierdem de multe ori. L-ați invocat pe Malraux, care scrie în 1936-1937 romanul Speranța, despre războiul civil din Spania, când oameni din toată lumea luptau împreună pentru o idee. Mai este posibil astăzi, inclusiv gândindu-mă la mari intelectuali care au fost atunci și care s-au înrolat, ca elita culturală să lupte pentru o idee?

I.A.P –  Posibil ar putea să fie, dar în condițiile actuale în România, într-un timp previzibil, după mine, e puțin probabil. Ar trebui să se coaguleze forțele în jurul unei idei cu care să fie de acord cu toții, iar ideea de stat unitar național, care i-a unit pe toți în 1916-1921, până s-au acumulat toate valorile în această țară, ideea aceea astăzi, pentru unii, din păcate pentru mulți, e perimată din cauza unei alte prejudecăți, pe care o să v-o spun și cu care puteți să fiți sau nu de acord. În cadrul Uniunii Europene și în cadrul Parlamentului European, dar, mai ales, aș zice, în cadrul Comisiei Europene, s-a conturat o idee falsă, și anume că Europa viitorului trebuie construită în detrimentul națiunilor. Cumva ideea că națiunile sunt o piedică în construcția europeană.

Și atunci soluția ar fi distrugerea națiunilor și crearea unei Europe cu adevărat unite. Această idee, dacă cei de la Bruxelles și de la Strasbourg ar avea niște cunoștințe istorice un pic mai solide decât au, și-ar da seama că este neviabilă, din mai multe puncte de vedere. Au încercat-o și alții. Regimul comunist a încercat să construiască un popor muncitor unic, după lozinca: „Proletari din toate țările, uniți-vă!”, distrugând, diluând, diminuând națiunile și construind acest popor unic, cu o singură limbă de comunicare, care era limba rusă, și care trebuia să strângă în jurul ei toată populația pământului, care să devină otova. Cu alte cuvinte, omogenizată. Acest lucru s-a dovedit un eșec. Și v-aș mai putea da exemple de eșecuri din istorie. De ce? Pentru că națiunea, așa cum o înțelegem noi aici, în Europa centrală și de sud-est, adică națiunea etnică, organică [e diferită]. Nu vorbesc de națiunea politică. Știți că este și o accepțiune, după părerea americană, că statul e totuna cu națiunea.

De aceea, organizația cea mai cuprinzătoare de state ale lumii nu se cheamă „Organizația Statelor Unite”, ci se cheamă „Organizația Națiunilor Unite”. Dar eu vorbesc de națiunile acestea etnice, organice, care s-au construit în timp. Un stat poți să îl creezi printr-un decret, dacă vrei. Dar o națiune nu poți. Națiunea se formează în timp, se acumulează, există, crește, se dezvoltă, intră și ea în decrepitudine, îmbătrânește.

I.V. – Deci nu credeți în ideea unui proiect de țară neapărat?

I.A.P – Eu cred în ideea unui proiect de țară care să fie bine făcut și care să devină aplicabil într-un interval rezonabil de timp. Măcar să îl începem și să așteptăm un feedback. Să vedem după 2-3 ani de aplicare la ce rezultate a condus. Or noi aplicăm în paralel mai multe tipuri de proiecte. Fiecare minister are propriul lui proiect. Nu mai interferează lucrurile.

I.V. – Și Academia a elaborat o strategie...

I.A.P – A elaborat o strategie extraordinară, pe care am trimis-o tuturor ministerelor. Dar n-am primit feedback-uri.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News