Data publicării:
Ionuţ Stroe, despre scenariile privind ruperea coaliţiei: Când PNL va avea de anunţat o decizie, o va face public
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a spus, în contextul unor scenarii potrivit cărora liberalii s-ar pregăti pentru eventualitatea ca PSD să iasă de la guvernare sau despre posibilitatea ca PNL să rupă în toamnă coaliţia, că sunt doar speculaţii.
„E nevoie să clarificăm povestea scenariilor din PNL, ca să înceteze orice fel de speculaţie: nu a existat nicio dezbatere pe eventuale ipoteze ce privesc guvernarea şi coaliţia de guvernare la ultima şedinţă de birou politic al partidului. Nu e posibil ca orice şedinţă de partid să aibă ca rezultat o pleiadă de ştiri venite pe surse şi scenarii pe care le fac alţii pentru noi. Ne-am întâlnit şi ne vom mai întâlni în şedinţe de partid, e firesc. Asta nu înseamnă că ne reevaluăm săptămânal obiectivele politice”, a scris Ionuţ Stroe, joi, pe Facebook.
De asemenea, a spus că „PNL are o misiune grea, dar asumată ferm de toţi membrii săi: aceea de a guverna România în această perioadă de criză”.
„De a proteja cetăţenii şi locurile de muncă, de a redresa economia şi a menţine stabilitatea în societatea românească, de a implementa reformele sistemice asumate prin PNRR, de a asigura o absorbţie cât mai mare a fondurilor europene, precum şi a garanta securitatea ţării şi siguranţa cetăţenilor. Când Partidul Naţional Liberal va avea de anunţat o decizie, o va face public, prin reprezentaţii săi, ca şi până acum. Nu pe surse, nu prin scenarii. Pentru că asta presupune o conduită politică serioasă”, a mai transmis Ionuț Stroe.
Citește și...
Geoană, frază cheie. Gușă: Este ceva de remarcat, mai precis că e singurul prezidențiabil calificat pentru alegerile din 2024
Cozmin Gușă a spus că a fost plăcut impresionat de discursul unui posibil candidat la prezidențiale 2024.
Vorbim de Mircea Geoană care a ținut un discurs în fața unui stadion plin. Secretarul general adjunct al NATO a participat la festivitatea organizată cu prilejul închiderii anului universitar 2021-2022 de către Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Tribunele erau pline, fiind în jur de vreo 15.000 de oameni care i-au ascultat discursul.
„Tribunele erau pline. Până și gazonul era plin de studenți și absolvenți. Mircea Geoană a avut un discurs de fix 15 minute. A vorbit liber, nu l-a citit de nicăieri. A vorbit în fața unei asistențe de stadion. A fost un discurs de prezidențiabil, n-a fost un discurs de șef adjunct NATO. (...) Să vă spun o declarație făcută de Mircea Geoană acolo: „Niciodată să nu renunți, chiar dacă ai eșuat. Gândește-te, restul va veni ca recompensă încă și mai tare ca data trecută”. Asta a spus Mircea Geoană. Ne gândim că s-a referit la alegerile din 2009. Este ceva de remarcat, mai precis că este singurul prezidențiabil calificat, nu zic că n-or mai fi și alții în România, care practic se înscrie în cursă în acest moment. Așa văd eu lucrurile. La manifestarea din Cluj de la TIFF, unde au fost vreo 1500 de oameni în asistență, la acest eveniment au fost vreo 15.000. Este evenimentul săptămânii trecute în politica internă, după părerea mea”, a zis Cozmin Gușă la DC News și DC News TV în emisiunea „Deferiți mass-media”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News