Data actualizării:
Data publicării:

Ionuț Agachi, numerolog, despre 2019. „Lumea nu e obișnuită”

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Ionuț Agachi, numerolog, invitatul Mariei Coman, vineri, la „Dar și Har” de la Antena 3, a vorbit despre anul 2019.

„Numerologia este un limbaj al simbolurilor, chiar și al semnelor, un limbaj cu care lumea nu este obișnuită. În numerologie este vorba despre calitatea numărului, nu cantitate. În viața noastră există multe cicluri, de exemplul ciclu diurn, apoi ciclul săptămânal sau lunar. Până la urmă, ne organizăm viața după calendar. Anumite lucruri au devenit firești, funcționează foarte bine", a spus Ionuț Agachi.

Indicii

„Există acel an personal al meu, care îmi dă indicii, privind ce pot face pentru mine. Modul de calcul este foarte important. În partea de sus, pe o linie, toate cifrele de la 1 la 9 si se formează coloane. 1 - anul nașterii, se continuă până la 9. De exemplu 1981, trecem 81, e suficient. Ajungem la 89, sub cifra nouă. Apoi trecem înapoi la coloana 1 și tot așa. Când avem toată înșiruirea, ajungem și la 2019. Când îl avem, urcăm pe coloana respectivă și vedem anul personal", a continuat Ionuț Agachi la Antena 3.

„În momentul în care ne-am găsit anul, să zicem anul 7. Anul 7 personal pentru persoana respectivă va începe la data când a fost născută. Dacă este născută pe 2 februarie, atunci anul personal începe pe 2 februarie 2019. Nu are legătură cu anul calendaristic", a mai explicat numerologul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel