Ionuț Vulpescu, mesaj emoționant: Pentru prima oară am impresia că am obosit
Ionuț Vulpescu a împlinit recent vârsta de 42 de ani.
Fostul ministru al Culturii a transmis un mesaj emoționant pe pagina personală de Facebook.
Mesajul integral postat de Ionuț Vulpescu:
„Împlinesc astăzi 42 de ani. La 24 de ore după parastasul de trei săptămâni pentru tatăl meu. Îmi dau seama acum cât mă alintam atunci când vorbeam, pe 17 iunie 2016, despre "midlife crisis". Ce a urmat au fost cei mai grei ani din viața mea. Iar ultimul an e încă departe de a-i înțelege semnificația. O serie de șocuri al căror sens e încă ascuns. Eu însumi am făcut greșeli, unele mari, în acești ultimi ani în care am avut, nu o dată, sufletul jos.
După 42 de ani de viață, 18 de politică și 6 de Facebook, pentru prima oară am impresia că am obosit. Și asta nu are de-a face cu apropierea vacanței. De aceea, o vreme, cel puțin aici, pe pagina personală, o să scriu mai rar, dar și mai autentic decât până acum. Până la urmă, politica esențială e aceea a sincerității, a adevărului ultim din noi, singurul de care trebuie să avem grijă să rămână mereu la putere.
Puterea mare a lumii e aceea care nu se vede, care triumfă când aparent e totul pierdut, puterea interioară, cea dincolo de funcții și conjuncturi, de compromisuri și găști. Trăim pe-aici într-o lume plină de citate, pentru că și-a pierdut autenticitatea. Într-o "oglindă-oglinjoară" aproape perfectă, care se va sparge în "perfecțiunea" ei. "Oameni fără însușiri" construiesc o lume falsă și un timp pustiu.
La 42 de ani, când, vorba unui prieten, ceea ce a rămas e mai puțin decât cât a fost și în ciuda tuturor trădărilor și dezamăgirilor, încă nu mi-am pierdut toate iluziile și sper că nici cinismul nu mi-a ajuns la maturitate. La toamnă, sper să lansez o carte care să explice măcar o parte din nebunia ultimilor ani. Și tot atunci voi spune mai multe despre viitorul meu politic și apolitic.
Vreau acum să le mulțumesc tuturor celor care au avut azi un gând pentru mine. De asemenea, aș vrea în mod deosebit să le mulțumesc celor care, în ultimele săptămâni, au avut cuvinte de încurajare pentru mine, dar mai ales pentru mama. Până la urmă, cele mai importante sunt Viața și Moartea. Și Iubirea, între ele. Care umple orice gol și transformă Moartea în Viață. Pentru că timpul iubirii e mereu timpul prezent. Și e etern. Vă mulțumesc!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News