Data actualizării:
Data publicării:

Ionuț Stroe: Parlamentarii care nu sunt de acord cu programul anti-Justiție al PSD să vină lângă PNL

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a făcut un apel către parlamentarii puterii să se alăture PNL, dacă nu sunt de acord cu "programul anti-Justiție" al PSD. 

"Parlamentarii majorității care nu sunt de acord cu acest "program anti-Justiție" al PSD ar trebui să vină imediat lângă o nouă majoritate PNL", susține Ionuț Stroe, într-un comunicat de presă . 

"Deși Victor Ponta și PSD afirmă public că nu se opun solicitărilor Justiției și că iau decizii "formale" în partid, faptele ne demonstrează că social-democrații au o agendă ascunsă de blocare a actului de Justiție. Voturile împotriva ridicării imunității parlamentarilor, încercarea de reintroducere a super-imunității sau încercarea de modificare a Codului de procedură penală cu scopul explicit de a-i proteja pe politicienii acuzați de corupție devoalează, practic, această agendă agresivă a PSD", afirmă Ionuț Stroe.

Traian Băsescu, la Palatul Scroviștea. Victor Ponta: N-a trecut așa ceva prin Guvern

"Cea mai recentă intenție a PSD de a modifica Codul de procedură penală pentru a-i apăra pe corupți, cu intenția de a elimina încătușarea, arestul sau aducerea cu mandat a politicienilor, reprezintă un atac susținut împotriva statului de drept. Modul ascuns în care PSD înțelege să modifice regulamente și legi pentru a-și apăra prietenii cu probleme penale trădează mentalitatea defectuoasă cu care acest partid se raportează, în continuare, la egalitatea în fața legii. Iritarea lui Victor Ponta la întrebările repetate ale presei pe aceste subiecte indică nu doar lipsă de verticalitate și neasumarea acestei agende, dar și o atitudine greșită și ostilă față de societate", mai precizează Ionuț Stroe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel