Data actualizării:
Data publicării:

IONEL ARSENE, decizie instanță. Olguța Vasilescu: Un nou abuz DNA împotriva unui lider PSD! Câte mai tolerăm?

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Lia Olguța Vasilescu a reacționat după ce Ionel Arsene a fost eliberat de instanță. Magistrații au decis să-l plaseze sub control judiciar, după ce inițial procurorii DNA îl reținuseră pentru 24 de ore.

"Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost pus in libertate de instanța. Era normal sa se întâmple asta după ce la baza acelei mizerii de dosar pentru ceva ce s-ar fi petrecut acum 5 ani, nu exista nimic altceva decât denunțul unui arestat. Cel indicat de denunțător ca ar fi fost de fata la discuție a declarat la DNA ca nu s-a discutat nimic din ceea ce reclamase denuntatorul. Deci, nu exista nicio alta proba, iar procurorii DNA știau asta când au dispus reținerea. Un nou abuz al DNA împotriva unui lider PSD! Câte mai toleram?", a zis Lia Olguța Vasilescu.

VEZI ȘI: MEGA PROTEST! Mihai Tudose, la REVOLUȚIA GENERAȚIEI NOASTRE

Ionel Arsene fusese reținut joi de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Acum, fostul deputat PSD, în prezent preşedinte al CJ Neamţ, a fost eliberat din arest și urmează să fie plasat sub control judiciar.

[citeste si]

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Ionel Arsene, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei PSD Neamţ, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 100.000 euro pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală.

Procurorii susţin că banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel