Data publicării:

Ion Ștefan, propus ministru în Guvernul Orban, moment hilar în Parlament. Ce i-a făcut unei deputate

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Parlamentul României
Parlamentul României

Deputatul Ion Ştefan, propunerea PNL pentru portofoliul de la Ministerul Dezvoltării, a fost protagonistul unui episod mai puțin obișnuit în Camera Deputaţilor. 

Acesta i-a luat microfonul unei deputate care vorbea de la tribună, pentru a-i opri discursul. Momentul a fost considerat jenant şi de preşedntele de şedinţă, care i-a cerut lui Ion Ştefan să aducă microfonul înapoi. 

"I-am luat microfonul doamnei, pentru faptul că nu respecta o procedură. După o zi de muncă în Parlament, domnişoara îi căuta selectiv pe cei care votau pentru şi împotriva justiţiei. Aşa că singura soluţie să întrerup această încălcare a procedurii a fost să îi iau microfonul. Am plecat în bancă, l-am pus pe pupitru şi după care s-a căutat microfonul şi s-a repornit şedinţa, dar în mod corect", a spus Ion Ştefan. 

Intenţie de alertă cu bombă

"Ceea ce am vrut să pun la cale a fost cu două zile înainte, când am vrut să aduc în Camera Deputaţilor un sac care ticăie. M-am interesat care e amenda pentru anunţarea unui astfel de lucru la 112, şi am înţeles că porneşte de la 500 de lei. Am vrut să fac asta pentru a putea întrerupe şedinţa. Am fost şi la USR, le-am propus, dar nu au vrut. Eu am vrut să opresc o maşinărie de vot", a mai spus Ion Ştefan în decembrie 2017. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel