Ion Șcheau, demisie din PSD. Va activa ca deputat în grupul parlamentar al PDL
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a anunțat în plenul Camerei că deputatul Ion Șcheau a demisionat din PSD.

"Deputatul Ion Șcheau a demisionat din PSD și va acționa în continuare ca deputat în grupul parlamentar al PDL", a anunțat, președintele de ședință Viorel Hrebenciuc, scrie stiripesurse.ro.

PSD Arad nu-i va simți lipsa

Preşedintele organizaţiei judeţene PSD Arad, Dorel Căprar, a declarat pentru livearad.ro că trecerea lui Şcheau la PDL nu este o pierdere pentru partid, având în vedere faptul că proaspătul pedelist nu a activat deloc în filiala arădeană. „Nici nu ştiu dacă Şcheau a fost vreodată membru în PSD, fiindcă noi la Arad nu am primit nicio adeziune în acest sens. De fapt, nici nu l-am văzut pe domnul Şcheau în vreo campanie electorală a PSD. Iar dacă un an de zile nu i-am simţit prezenţa, nu cred că o să-i simţim nici lipsa", a declarat Dorel Căprar.

Mult mai dur a recționat deputatul social-democrat Călin Matei, acesta apreciind că Ion Şcheau "este un tip insignifiant, iar plecarea lui, dacă a fost vreodată membru la noi, nu poate fi decât un câştig pentru PDL Arad. Am impresia că Şcheau e un tip fără busolă, din moment ce schimbă atât de des partidele şi pleacă de la putere în opoziţie".

Ion Șcheau a fost ales deputat pe listele PP-DD, în circumscripția electorală nr. 2 Arad, colegiul uninominal nr. 3. În luna mai, 2013, a demisionat din partidul fondat de Dan Diaconescu și a activat ca independent până în octombrie 2013, când s-a înscris în PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel