Data publicării:
Ion Iliescu, la Parchetul General
Ion Iliescu a ajuns la Parchetul General.
Ion Iliescu s-a prezentat marți, 22 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul „Revoluției".
La intrarea în sediul PÎCCJ, Ion Iliescu nu a făcut declaraţii.
Amintim că, pe 17 aprilie, Ion Iliescu a fost la Parchet, unde i s-a adus la cunoştinţă că pe numele lui a fost începută urmărirea penală în dosarul 'Revoluţiei' pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii. În data de 13 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a dat aviz favorabil cererii procurorilor de urmărire penală pe numele lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu în acest dosar.
Pe 18 decembrie 2017, Parchetul Militar anunţa că, în urma administrării de probe în dosarul 'Revoluţiei', concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. Procurorul militar Marian Lazăr declara atunci că a existat o diversiune militară începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri. În plus, procurorii au identificat, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu), care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi la declanşarea protestelor în Bucureşti. Totodată, procurorii susţineau că au existat diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu, dar şi ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului prezidenţial.
Vezi și: Ion Iliescu, pus sub acuzare în dosarul Revoluției
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News