Ion Iliescu, la Pachetul General. Avocat, declarații
Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu, a declarat marţi la Parchetul General că fostului preşedinte i s-a adus la cunoştinţă extinderea anchetei în dosarul ''Revoluţiei''.
Ion Iliescu s-a prezentat marţi la PÎCCJ. S-a întregit o activitate, care a început anterior, aşa după cum bine ştiţi, că a mai venit o dată domnul Iliescu. Astăzi, pentru că au primit avizul de la preşedintele Iohannis, i-au prezentat acestuia învinuirea şi din perspectiva perioadei 22 - 27 decembrie, a spus avocatul.
Întrebat de jurnalişti dacă Iliescu a dat vreo declaraţie, avocatul a negat. 'Nu. La momentul acesta suntem la începutul unei analize a probatoriului şi probabil că ne vom hotărî dacă vom da sau nu declaraţii. Înţeleg că se scanează dosarul şi că urmează să ne fie pus la dispoziţie. (...) După cum aţi observat în dosarul cu Mineriada scenariul este acelaşi. A fost anunţat de către procurorul general faptul că acest dosar va ajunge în instanţă. Au fost stabilite nişte termene, acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi, în dosarul 'Revoluţiei'. Dosarul va ajunge în instanţă. Asta vă spun eu din perspectiva mea şi din experienţa pe care o am. (...) La momentul ăla credeţi că cineva se gândea că peste 30 de ani o să răspundă pentru o chestiune care la vremea aia i s-a părut absolut onestă şi absolută corectă?', a spus avocatul lui Iliescu.
Iliescu se consideră nevinovat
De asemenea, a subliniat că Iliescu se consideră nevinovat în acest dosar în care este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.
Ion Iliescu, chemat marţi la Parchetul General, a părăsit sediul PÎCCJ după aproximativ o oră.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News